În urmă cu puţin timp, ora 13:11, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că, în apropierea Bălții Craiovița, din municipiul Craiova. se află o persoană de sex masculin pe sol inconștientă. Aceasta, în vârstă de aproximativ 70 de ani, nu a mai putut fi salvată, iar cercetările continuă.
La faÈ›a locului s-au deplasat efective sporite de poliÈ›iÈ™ti, dar ÅŸi echipaje medicale de prim ajutor, din nefericire fiind constatat decesul bărbatului. “ÃŽn acest moment, se desfășoară activități pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, iar, raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de PoliÅ£ie JudeÅ£ean Dolj .