Una din marile personalităţi ale literaturii române, din toate timpurile, cel mai important critic şi istoric literar, de după G. Călinescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, directorul săptămânalului România Literară, academicianul Nicolae Manolescu (1939-2024) a încetat din viaţă. Aflat în permanenţă în centrul literaturii vii, cadru didactic universitar, îndrumător a sute de studenţi la doctorat, Nicolae Manolescu a cochetat şi cu politica, având un mandat de senator, apoi a reprezentat România la UNESCO. A militat cu consecvenţă pentru democraţie şi libertatea de expresie. Lasă literaturii române o istorie critică, cu totul remarcabilă, prin luciditatea şi profunzimea incursiunilor adânci în structurile periferice ale memoriei critice. Una din tezele lui Nicolae Manolescu a fost aceea că biblioteca, departe de a dubla –inutil după unii- existenţa o completează şi o întăreşte. Din acest punct de vedere „Cititul şi scrisul”, un volul de confesiuni, apărut în 2002 (ed. Polirom), rămâne cea mai deschisă carte a lui Nicolae Manolescu. Cu o vocaţie de critic literar greu egalabilă, pregnant prin discurs, chiar când este neconvingător prin argumente, fascinant chiar când speculaţia sa este contrazisă de sensul textului şi mai ales credibil în tot ce spune, tocmai pentru că devenirea sa nu era rezultatul unei reţete, ci al unei devoţiuni libere faţă de citit şi, ulterior de scris.
