Ramada Plaza Craiova: O seară, aproape magnifică, pentru restaurantul Ellipse!

0
1802

Nominalizat pentru acordarea plachetei Auguste Escoffier International, de către prestigiosul ghid Escoffier al Industriei Ospitalităţii, restaurantul Ellipse, din cadrul Ramada Plaza Craiova, cu un personal de elită, din perspectivă gastronomică, a avut joi seara ceea ce am putea numi evaluarea din partea unei comisii din Franţa, compusă din inspectori din partea Ministere de L’Education Nationale, Ecole Hoteliere Notre Dame la Riche, Directeur Pedagogique des Instituts Escoffier. A fost o seară, aproape magnifică, pentru restaurantul Ellipse, la care au fost invitaţi şi ziarişti. O precizare: Auguste Escoffier a fost primul bucătar ofiţer al Legiunii de Onoare, recunoscut ca părintele bucătăriei moderne şi ghidul său culinar, publicat la 1903, este şi astăzi biblia oricărui mare chef. Evident că la capătul unei examinări, realmente riguroasă, întinsă pe durata a peste 3 ore, în care Florian Trifu (47 ani) manager desăvârşit, atestat ca somellier, în ţinută impecabilă, şi-a etalat toate virtuţile, placheta Auguste Escoffier International a fost atribuită de comisia de degustare şi evaluare menţionată. Potrivit ghidului Escoffier placheta se acordă după un singur criteriu: mâncarea din farfurie analizată cu minuţioziate, vizate fiind calitatea ingredientelor folosite, armonia aromelor, personalitatea şi măiestria bucătarului, creativitatea, respectarea standardelor culinare ş.a.m.d.. Restaurantul Ellipse din cadrul Ramada Plaza –director Victor Berceanu– este indiscutabil unul din rafinatele restaurante ale Craiovei, cu o personalitate distinctă, în toată Oltenia. Şi dincolo de vocaţia ospitalităţii, aici, gastronomia este neîndoielnic o artă, accentul privind preparatele culinare nereducându-se la funcţia de pansament util, premergător lichidelor euforizante, de fapt vinurile sunt din podgorii recunoscute (Stârmina, Domeniul Coroanei Segarcea), fiind recomandate de somellier pentru fiecare meniu. N-aş judeca oamenii după felul cum mănâncă, deşi relaţia cu mâncarea este un test semnificativ şi de profunzime. Restaurantul Ellipse etalează o amprentă stilistăcă a gastronomiei pe care o practică. Când invocăm „bucătăria franceză” ne gândim la rafinamentul marilor restaurante pariziene, deşi s-ar putea să fiu contrazis, evocându-se existenţa unei tradiţii boiereşti sau domneşti, în care cotidian era luxul. De pildă, manuscrisul brâncovenesc tipărit la editura Fundaţiei culturale române („O lume într-o carte de bucate”) menţionează abundenţa şi subtilitatea unor banchete autohtone, care ajungeau curent la 10-12 feluri de mâncare, pentru ca de sărbători să urce la 60-70, iar în timpul festinelor la curte, după mărturia călătorilor străini, la… 400. Suntem oricum departe de splendoarea meselor pantagruelice din casa Prinţului de Talleyrand, care începeau cu 15-20 de antreuri. Apoi, mulţi au citit că Nicolae Filimon, Calistrat Hogaş, Mihail Sadoveanu şi atâţia alţii, pentru care a pune în discuţie tadiţia culinară locală, ar fi fost ridicol. Restaurantul Ellipse din cadrul Ramada Plaza Craiova se circumscrie unei comunităţi gastronomice europene, fără nicio legătură, bineînţeles cu forma tristă a unui McDonald’s, este un chip al Europei culinare. Se mănâncă româneşte, chiar dacă s-au integrat o sumedenie de acomodări multiculturale, de iradieri apusene, care ne-au devenit caracteristice. Bucătăria românească rezistă aici într-o ambianţă cordială de modele aparent ireductibile, exprimând o combinaţie multiculturală între arhaic şi post-modernitate. Şi încă un amănunt: comisia care a acordat placheta Auguste Escoffier International a analizat decorul interior, calitatea serviciilor (evaluate separat faţă de preparatele culinare), totul cu minuţiozitate. Un asemenea restaurant emblematic în Craiova, posesor al unei experienţe culinare autentice, atestată, nu poate decât genera un miraj îndreptăţit, prin calitatea serviciilor sale.