A venit şi al optulea eşec la rând pentru handbalistele Craiovei

0
663

Echipa municipalităţii care înghite anual cei mai mulţi bani din bugetul SCM, cea feminină de handbal, nu justifică nici pe departe investiţia materială şi sentimentală a craiovenilor. Nu numai că echipa de handbal feminin nu face performanţă, ba chiar a devenit o ruşine pentru oraş, ajungând la 8 înfrângeri consecutive, 7 în campionat şi una în Cupa României. Ultima, în derby-ul regional cu SCM Rm. Vâlcea, unul care conta şi pentru ocuparea locului 5 în clasament, a fost de fapt o umilinţă. În sala “Traian”, formaţia vâlceană s-a impus în meciul din etapa a 17-a a Ligii Florilor cu 36-21 în faţa fetelor antrenate de Bogdan Burcea. Au evoluat pentru echipa din Bănie: Zoqbi De Paula, Risovic, Curmenț – Mugosa 10 goluri (3 din 7 m), Pașcan 5 (1 din 7 m), Bojicic 3, Milosavljevic 2, Colac 1, Cace, Milic, Vâlcan, Malovic, Resetar. SCMU Craiova va avea totuşi ocazia să întrerupă şirul eşecurilor, fiindcă urmează meciul cu echipa care nu a acumulat niciun punct în clasament, Știința București, pe 9 martie. Handbalistele Craiovei sunt acum în pericol să piardă şi locul 6, fiindcă au rămas cu punctele (22) pe care le aveau şi acum 3 luni şi jumătate.