Eficientizarea activităţii la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj

0
194

La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă  (ITM) Dolj, relația cu persoanele juridice și fizice din sectorul public, mixt, privat și alte categorii de angajatori este extrem de importantă, deoarece asigură soluții eficiente pentru îmbunătățirea activității, fiind prezentate soluţii în acest sens.

ITM Dolj are o serie de soluţii eficiente, pentru ca relaţia cu angajaţii şi angajatorii din teritoriu de decurgă în condiţii normale. “Vorbim despre o eficientizare a serviciilor prestate şi putem prezenta metodele prin care se realizează acest lucru. Astfel , actualizarea permanentă a site-ului instituției oferă posibilitatea consultării on-line a informațiilor specifice (formulare tip, model cereri, rapoarte și sinteze RM și SSM). De asemenea, implicarea unui număr mai mare de inspectori de muncă în activitatea de consultanță, implicând toate compartimentele este un fapt evident , ca şi optimizarea fluxului de depunere a documentelor de către angajatori, folosind adresa de poștă electronică itmdolj@itmdolj.ro fără a se mai deplasa la sediul instituției. Totodată, amintim soluționarea on line a solicitărilor venite din partea persoanelor interesate de obținerea extrasului din REVISAL prin trimiterea documentelor (cerere tip, copie CI, copie document justificare plată) pe adresa de e-mail itmdolj@itmdolj.ro. Extrasul din REVISAL este trimis la adresa de domiciliu sau se poate ridica de la sediul instituț . În primele 20 de zile ale lunii februarie au fost primite și soluționate un număr de 174 de cereri (depunere REVISAL, obținere credențiale pentru transmiterea on-line a REVISAL, cerere eliberare extras REVISAL). Organizarea campaniilor de informare, îndrumare și conștientizare menite să dezvolte cultura prevenirii în domeniul relațiilor de muncă, a securității și sănătății in muncă și a supravegherii pieței produselor în domeniul de competență, atât în rândul angajatorilor, cât și a angajaților reprezintă un alt aspect important. Pentru persoanele care nu se încadrează în programul curent al instituției,  programul de lucru cu publicul este prelungit în zilele de miercuri   (16:30 – 18:30)  și vineri (14:00-16:30)”, a precizat Cătălin Mohora, inspector – şef al ITM Dolj .