Duminică, liderul PSD, Victor Ponta, co-preşedinte al USL, a acuzat Guvernul Ungureanu, într-o conferinţă de presă, de „înstrăinarea, din patrimoniul naţional, a resurselor naturale şi energetice”, referindu-se la „vânzarea unui pachet de acţiuni la Transelectrica, cu 37 milioane euro, în condiţiile în care 50 milioane euro sunt investiţii doar pentru modernizarea unei singure staţii de transformare, vânzarea rezervei naţionale de cupru, una dintre cele mai mari din Europa, pentru o sumă de numai 200 milioane euro”, urmând ca acelaşi lucru să se întâmple cu Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz, Tarom, SNCFR, ce a mai rămas de vândut. În felul acesta, Cabinetul MRU, s-a spus, pune pe masa grupurilor de interese independenţa energetică a ţării. Fiindcă se vorbeşte şi de preconizata vânzare a Complexului Energetic Oltenia, conceput prin fuzionarea complexurilor Turceni, Rovinari şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO). Cum toate acestea se întâmplă într-un an electoral, de bună seamă că îngrijorarea faţă de asemenea demersuri a devenit maximă. Dar lucrurile nu se opresc aici, fiindcă şansele de a bloca vânzarea terenurilor agricole către străini, după 1 ianuarie 2014, sunt extrem de reduse, pentru că este aproape imposibil de modificat tratatul de aderare a României la UE, care conţine această clauză, după cum a declarat, săptămâna trecută, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Stelian Fuia. În aceste condiţii, se pune o singură problemă, aceea a utilizării scurtului timp rămas pentru consolidarea exploataţiilor agricole autohtone. Fiindcă ceea ce guvernele n-au realizat în 22 de ani o vor face investitorii după 2014. Valentin Lăzea, economistul-şef al BNR, opina recent pentru protejarea exploatărilor agricole comerciale cu proprietari autohtoni, constituite în timp. Şi se referea inclusiv la propunerea Comisiei Europene, înaintată de comisarul Dacian Cioloş, de plafonare a plăţilor directe către marile exploataţii, la numai 300.000 de euro. În prezent, unele mari exploatări agricole cu proprietari români primesc, ca plăţi directe de la UE, între 3 şi 5 milioane euro, dar această sumă se datorează exclusiv perimetrelor mari, întrucât plata la hectar se situează la un nivel mediu de numai 120-140 euro/hectar. Una dintre cele mai scăzute la nivelul „celor 27”. Provocările imediate – consolidarea exploatărilor agricole, investiţiile în capitalul uman din zona rurală şi investiţiile în infrastructura proprie localităţilor cu potenţial agricol – impun ca discursul economic, despre eficienţă, să prevaleze asupra discursului social, despre echitate, când ne referim la producţia agricolă. Anul trecut, agricultura a salvat PIB-ul şi inclusiv România din recesiune. Este clar că supralicitarea virtuţilor economiei de piaţă are nevoie de corecţii, în sensul lovirii în fanatismul pieţei libere. Discuţiile serioase, deplin responsabile, despre unica mare bogăţie – pământul – pe care o mai avem ar trebui preferate în locul ridicatului din umeri, atât de frecvent la actuala putere. Şi, mai mult, o deplină coordonare a formelor asociative existente, deşi tergiversarea inexplicabilă a înfiinţării camerelor agricole nu favorizează deloc o astfel de idee. Că şi terenurile agricole ale României trebuie date la străini devine îngrijorător. Ca să nu spunem tragic.
