AS Roma a anunţat azi despărţirea de antrenorul portughez José Mourinho, la două zile după înfrângerea, scor 3-1, cu AC Milan, din Serie A, şi la o săptămână după eliminarea din sferturile Cupei Italiei, în faţa rivalei Lazio.
Instalat în 2021 la gruparea capitolină, portughezul a câştigat Conference League în 2022, şi a jucat finala Europa League în 2023, dar nu a reuşit calificarea în Champions League. În acest moment, AS Roma este pe locul 9 în Serie A, cu 29 de puncte după 20 etape, la 22 de puncte de liderul Inter Milano, iar săptămţn
“Îi mulţumim lui José pentru pasiunea şi angajamentul de care a dat dovadă de când s-a alăturat echipei. Vom avea întotdeauna amintiri plăcute despre conducerea sa, dar credem că, în interesul clubului, este necesară o schimbare imediată” au anunţat proprietarii clubului, Dan şi Ryan Friedkin.
“Unii oameni cred că sunt un vrăjitor, că sunt Jose Harry Mourinho Potter, pentru că nivelul de aşteptare este foarte mare. Ne luptăm pentru ceva care este aproape imposibil dacă vedem nivelul rivalilor noştri. Nu accept în niciun fel ca profesionalismul meu, demnitatea şi inima mea pentru această muncă să fie puse la îndoială. Dacă există un exemplu perfect de profesionalism, eu sunt. Nu am ratat niciodată un meci în mai bine de 20 de ani de carieră, nici un antrenament, pentru mine nu există nici o boală sau proastă dispoziţie” spunea tehnicianul lusitan înaintea derby-ului cu AC Milan.
În pole position pentru înlocuirea lui Mourinho este una dintre legendele clubului, Daniele De Rossi, care a antrenat-o până acum un an pe SPAL Ferrara, în Serie B.