Haga: Acuzat de genocid Israelul contraatacă

0
335

În cea de a doua zi de audieri la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, cel mai înalt organ judiciar al ONU, avocaţii israelieni s-au apărat împotriva oricărei încălcări deliberate a legii, în timpul atacului asupra Fâşiei Gaza. Vineri s-au finalizat primele audieri, după ce Africa de Sud a adus cazul în faţa Curţii de la Haga. Contraatacând, avocaţii israelieni, au acuzat Africa de Sud de o viziune distorsionată a lucrurilor, o viziune „abia distinctă” de cea a Hamas, care ar consta în privarea Israelului de dreptul său de a se apăra, chiar şi de dreptul de a exista. Principalele linii de apărare israeliană au fost cele aşteptate: dacă s-au comis acte de genocid, acestea au fost împotriva Israelului, a repetat echipa de experţi în drept, menţionând atacul din 7 octombrie, precum şi soarta ostaticilor israelieni ţinuţi în Gaza. Plângerea pentru încălcarea Convenţiei pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid, care vizează Israelul, a fost depusă pe 29 decembrie 2023, de Africa de Sud, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie. Audierile au avut loc pe 11 şi 12 ianuarie la Palatul Păcii din Haga (Olanda). În opinia Pretoriei campania israeliană, în Gaza, îndeplineşte definiţia legală a genocidului sau epurării etnice, vizată fiind distrugerea rezidenţilor din Gaza, ca grup. Pretoria speră să facă presiuni asupra statului evreu pentru a accepta o încetare a focului în Fâşia Gaza. Petiţia are 84 de pagini. Deciziile CIJ sunt definitive şi obligatorii din punct de vedere juridic, dar fără puterea de a fi puse în aplicare.