O femeie de numai 38 de ani, acroșată de un tren

0
380

În această seară, polițiști ai Postului de Poliție Transporturi Feroviare Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe calea ferată, pe Calea Severinului, km feroviar 256+200.

O femeie de 38 de ani, din municipiul Craiova, care se deplasa în gabaritul liniei, a fost acroșată de un tren de marfă. În urma evenimentului, din nefericire, femeia a decedat.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.