Grădininţa cu Program Prelungit “Curcubeul Copilăriei” din Craiova organizează astăzi, în incinta Liceului Energetic Craiova, Târgul Narada, al cărui scop este achiziţionarea unui defibrilator pentru grădiniţă. Programul zilei cuprinde un spectacol de teatru şi magie de dimineaţă, pentru copii, trupa Alerdino prezentând spectacolul “O poveste de Crăciun”, iar magicianul Răsvi susţine un show de magie.
Între orele 15-16, în sala de spectacole a Liceului Energetic, va avea loc un spectacol de dans şi interpretare vocală, biletul de intrare costând 10 lei. De la ora 16, în curtea şi în cantina Liceului Energetic are loc târgul cu surprize şi tombole. Prin participarea la târg, se pot câștiga numeroase vouchere puse la dispoziție de sponsorii locali. De asemenea, copiii și părinții au confecționat decorațiuni de sărbători, au gătit prăjituri și turtă dulce, iar cei mici au pregătit un program artistic, fiind aşteptaţi cât mai mulţi donatori, atât la târg, cât şi prin intermediul linkului https://bit.ly/TargLaCurcubeulCopilariei. Cei prezenţi vor avea parte şi de un moment artistic în interpretarea solistei de muzică populară Luiza Turcu, premiată la Festivalul Maria Tănase.
“Dorința noastra de a achiziționa un defibrilator automat nu este întâmplătoare având în vedere incidența crescută a cazurilor de stop cardio-respirator atât în rândul tinerilor cât și în rândul celor mici. Defibrilatorul automat este, fără îndoială, un important echipament medical, care se regăsește în toate instituțiile europene și are ca avantaj faptul că se poate utiliza și de către personal necalificat, acesta ghidând fiecare pas al utilizatorului pentru o intervenție rapida în salvarea unei vieți. Lipsa acestuia aduce după sine situații cumplite ce pot avea un deznodământ tragic pe care dorim cu orice pret sa-l evitam” este mesajul celor de la Grădiniţa Curcubeul Copilăriei.
Link-ul pentru donaţii recurente este https://bit.ly/TargLaCurcubeulCopilariei.