În ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au fost prezenți pe drumurile publice din județ pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Cu acesta ocazie au fost instituite filtre rutiere pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive. Astfel, au fost legitimate și verificate peste 450 de persoane, fiind controlate și 325 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 261 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 70.000 de lei, fiind reținute și 22 permise de conducere.
În timpul acţiunilor desfăşurate, polițiștii au readus în atenția conducătorilor auto modificările legislative privind “Legea Anastasia”, cea care prevede că, în cazul producerii unui accident rutier, soldat cu decesul unei persoane, conducătorul auto, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice sau al consumului de droguri, nu mai poate scăpa cu suspendarea pedepsei.
“Piloţi” de Formula 1, prin teritoriu
Conform datelor prezentate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, se circulă cu viteză excesivă în teritoriu. “Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Bârca, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561, cu viteza de 180 km/h(viteza maxim admisă fiind de 90 km/h). Acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile. De asemenea, doi tineri au fost sancționaţi contravențional după ce au depășit limita legală de viteză. Primul dintre ei, de 20 de ani, din comuna Radovan, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, cu viteza de 125 km/h (viteza maxim admisă fiind de 70 km/h). Cel de-al doilea, în vârstă 19 ani, din orașul Balș, județul Olt, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe strada “Henry Ford”, din municipiul Craiova, cu viteza de 105 km/h. Cei doi au fost sancționați contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj .