QFort, mai mult decât un brand!

0
1184

Cu Ştefan Cherciu, patronul Casei Noastre, dacă ai şansa să-l prinzi „într-o fereastră” poţi discuta multe lucruri serioase. Discursul lui combină severitatea profesională cu o vie cordialitate. E departe de orice emblemă a plictiselii. Paradoxal, nu se laudă cu nimic şi vede lumea cum este ea, cu „bune şi rele”. N-are predispoziţie să fie vanitos, resentimentar sau oricum altcumva, fiindcă e prea hârşit în viaţă. 1600 de angajaţi are QFort şi salariul mediu este de 5.000 lei. Precizarea făcută nu e întâmplătoare şi are rostul ei. Despre „Casa Noastră”, producătorul uşilor şi ferestrelor QFort, cu certitudine unul dintre cei mai validaţi producători de tâmplărie termoizolantă din ţară, cu recunoaştere pe piaţa externă în materie, din moment ce o parte din producţia sa ajunge pe pieţe din Italia, Franţa, Austria, Olanda, Marea Britanie, Belgia, Germania, am mai scris cu timp în urmă. Având după Ford România cel mai mare număr de angajaţi, la nivelul industriei doljene, şi extinzându-şi capacitatea de producţie, de dată recentă cu o nouă hală, întinsă pe o suprafaţă de 15.000 mp, valoarea totală a investiţiei depăşind 20 mil. euro, cu ajutor de stat în temeiul unui proiect riguros, un sprijin nerambursabil, pentru extinderea tâmplăriei din aluminiu, creând încă 200 de locuri de muncă, Casa Noastră probează o expansiune salutară. Şi întrebarea imediată, care presupune şi un răspuns adecvat, nu poate fi alta decât cea vizând resursa umană. Casa Noastră –companie autohtonă 100%- de ani buni susţine performanţa şcolară, răsplătind prin programul Olimpia, premienţi la olimpiadele şcolare naţionale, prin burse acordate pe termen de 12 luni. Şi alături de aceştia profesorii îndrumători. Am mai salutat gestul insolit, care a dobândit perenitate. Dar Casa Noastră acordă anual burse unui număr de 110 elevi din şcoli profesionale din Craiova şi Balş. Ei bine, în medie doar 20% dintre beneficiari îşi respectă promisiunea de a se angaja la terminarea şcolarizării la Casa Noastră, în pofida avantajelor materiale şi când facem afirmaţia avem în vedere, între altele, că transportul, de acasă la locul de muncă, asigurat zilnic de 10 autobuze, este gratuit. Că preferă să plece „afară”, spre zări generoase, unde mulţi nu şi-au găsit neapărat împlinirea şi nici capacitatea de a-şi uita ţara de baştină, nu mai este un secret. Dar fiecare îşi rânduieşte propriul drum în viaţă, cum găseşte de cuvinţă. La Casa Noastră sunt zeci de familii angajate şi printre performanţi sunt tineri ai căror părinţi încă lucrează sau au lucrat aici. La Ştefan Cherciu geometria informaţiei, limpiditatea şi coerenţa informaţiei, captivează de-a dreptul. Poate ţine o pledoarie despre performanţă, calitate, rigoare, competitivitate şi deloc în subsidiar, deloc în taină, despre… biserică, stăruind pe problema iertării, pe diferite tonuri şi semitonuri. Dar asta e o altă discuţie, cu subtilităţile ei. Casa Noastră este un vector al economiei doljene, mai exact un mare contribuabil la bugetele statului. De dată recentă a asimilat un nou produs de ferestre şi uşi de balcon „Arrogance”, care oferă o performanţă ridicată din punct de vedere al izolaţiei termice şi fonice. Design-ul minimalist este completat de o paletă de culori în care pot fi vopsite ferestrele, de la culori discrete la cele vibrante sau imitaţie de lemn. Nu ştiu dacă dincolo de performanţele strălucite ale brand-ului QFort, Casa Noastră este şi o şcoală a muncii, a lucrului bine făcut, competitiv ş.a.m.d.. Dar a existat la noi, un tip de societate care credea că poate „fabrica” oameni. S-a străduit să o facă şi n-a prea reuşit. Sau a reuşit pe jumătate. A reuşit să strice omul „vechi”, fără să producă omul „nou”, iar omul nou este de fapt cineva în care nu mai există omul vechi, fără a exista ceva nou. La Casa Noastră unde spiritul competitiv e definitoriu, rigoarea desăvârşită, înveţi multe. Chiar să fii om „de omenie”.