IRIDEX, unul dintre cei mai mari jucători din domeniul gestionării deșeurilor, a redus timpul de procesare a comenzilor cu peste 60% prin automatizarea proceselor de achiziție cu ajutorul tehnologiei low-code

0
281

În contextul economic actual, un număr tot mai mare de companii, din domenii tot mai diverse, caută soluții prin care să crească eficiența proceselor de business și tehnologice, astfel încât să poată economisi resurse importante de timp și de oameni, care acum pot fi angrenați în operațiuni mult mai complexe, ce pot genera valoare adăugată. Pentru o mai bună optimizare și monitorizare a procesului de achiziții, IRIDEX, unul dintre cei mai mari jucători din România în gestionarea deșeurilor, a implementat o platformă de automatizare a proceselor de business și achiziții. Cu ajutorul platformei WEBCON, IRIDEX a reușit să reducă timpul de procesare a comenzilor cu peste 60% în primul an. Platforma avansată folosește tehnologia low-code și a fost furnizată de WEBCON, furnizor global de platforme low-code pentru automatizarea proceselor, prin intermediul Encorsa, partener premium al WEBCON în România.

IRIDEX Group Salubrizare, fondată în 2008 și unul dintre cei mai mari jucători din România în gestionarea deșeurilor, avea nevoie de un instrument digital de optimizare a fluxurilor de business, achiziții și gestiune, care să permită un management mai eficient al acestor procese și mai facil pentru angajați și furnizori. Compania a ales platforma WEBCON – un software ce permite companiilor să automatizeze și să gestioneze procesele de business și tehnologice cu ajutorul aplicațiilor custom-made care pot fi livrate rapid, datorită tehnologiei low-code utilizate în cadrul platformei. Soluția digitală flexibilă livrată de WEBCON este perfect adaptată nevoilor și obiectivelor companiei și permite înregistrarea a peste 1.000 de comenzi în fiecare lună. În plus, aceasta ajută în optimizarea ofertelor către furnizori, având o evidență complexă a istoricului tuturor comenzilor și a evoluției costurilor.

Gestionarea activităților de achiziții a prezentat numeroase dificultăți, dar după ce am lucrat cu Encorsa și am folosit platforma WEBCON, am reușit să transformăm aceste provocări în oportunități. În prezent, beneficiem de acces în timp real la date și documente, tranzacții, comenzi și evaluări ale furnizorilor, toate aceste procese și operațiuni fiind transparente și ușor de urmărit. Adoptarea platformei WEBCON BPS a redefinit modul în care operăm, permițându-ne o gestionare mai eficientă și organizată a activităților de achizițiie, cu acces la date centralizate și un control optimizat al procesului”, spune Cristian Bratu, Director Departament Achiziții, IRIDEX Group Salubrizare.

Echipa IRIDEX utilizează platforma WEBCON pentru a plasa comenzi de achiziții fie din BackOffice, fie prin intermediul unei aplicații mobile, facilitând crearea și trimiterea automată a cererilor de ofertă (RFQ) și a comenzilor de achiziție către furnizori. De asemenea, a permis crearea unei arhive virtuale pentru accesarea documentelor asociate comenzilor și permite asignarea de responsabilități în cadrul fluxului de lucru, în funcție de unitatea de afaceri, departamentul și tipul de comandă. Soluția permite, de asemenea, monitorizarea și raportarea comenzilor nefinalizate, a termenelor de livrare și evaluarea ofertelor primite de la furnizori.

Această schimbare a reprezentat un salt uriaș în direcția digitalizării pentru Iridex Group Salubrizare, iar Encorsa a fost partenerul ideal în această călătorie, susținându-ne la fiecare pas. Am înțeles că este esențial să ne adaptăm la noile tehnologii pentru a rămâne competitivi. Neglijarea procesului de transformare digitală poate afecta atât reputația, cât și rentabilitatea și eficiența operațională a afacerii noastre”, continuă Cristian Bratu.

Planurile viitoare ale IRIDEX includ unificarea tuturor aplicațiilor pe care compania le utilizează în prezent sub un singur sistem umbrelă, platforma WEBCON.

În loc să piardă timpul cu activități manuale și repetitive, organizațiile din întreaga lume ar trebui să se concentreze pe utilizarea abilităților echipelor pentru a genera valoare adăugată pe o piață extrem de competitivă. Din acest motiv, tot mai multe companii, din sectoare tot mai diverse, aleg să utilizeze platforme de procesare low-code pentru a simplifica și automatiza sarcinile și fluxurile de lucru zilnice, iar IRIDEX este un alt exemplu de succes. Cu o mentalitate și o tehnologie adecvate, companiile pot transforma modul în care lucrează și pot crea un avantaj competitiv. Iar WEBCON le poate ajuta, întrucât pot genera zeci de aplicații pentru diferite procese folosind o singură platformă, ceea ce nu este doar rentabil, ci și un mare avantaj pentru angajații care trebuie să învețe o singură interfață unificată”, spune Michał Rykiert, Director of Business Development EMEA, WEBCON.

IRIDEX a implementat sistemul WEBCON în 2022, cu sprijinul Encorsa, partener premium al WEBCON în România. De atunci, optimizarea proceselor a dus la crearea a noi aplicații care facilitează schimbul de date.

Un număr tot mai mare de companii iau în considerare transformarea digitală și automatizarea proceselor interne, un trend care se află în creștere chiar și după pandemie. Oferind angajaților, partenerilor de afaceri și consumatorilor o experiență digitală adaptată la cerințele și nevoile lor viitoare, aceste soluții de automatizare ajută organizațiile să se diferențieze și să își mențină competitivitatea pe termen lung”, adaugă Răzvan Ogrezeanu, Innovation Manager & Co-Founder, Encorsa.

WEBCON este un furnizor global de platforme low-code de automatizare a proceselor, iar România a devenit o piață de importanță strategică pentru companie în 2023. În prezent, peste 850 de companii din întreaga lume, inclusiv lideri de piață și actori importanți precum Siemens Finance, Mitsubishi Electric, Pratt&Whitney, Huhtamaki, Societe Generale, Answear, Melitta și MAN, folosesc WEBCON BPS pentru a eficientiza procesele și pentru a stimula creșterea afacerii.

Despre WEBCON

WEBCON este un furnizor de software din Europa, care oferă o platformă de automatizare și gestionare a proceselor de afaceri low-code de nivel enterprise, ajutând companiile din întreaga lume să lucreze mai eficient și să valorifice potențialul transformărilor digitale. Platforma WEBCON BPS ajută organizațiile internaționale în ceea ce privește automatizarea fluxurilor de lucru, gestionarea documentelor și digitalizarea proceselor lor de afaceri. Mai multe detalii aici.

Despre Encorsa

ENCORSA este un partener de transformare digitală din Romania care ajută companiile să prospere într-un mediu de afaceri aflat în continuă schimbare, cu ajutorul unor soluții sustenabile ce reunesc un mix de tehnologii  low-code ce includ: platforma low-code de Business ProcessMangement – WEBCON BPS, roboți RPA (Robot ProcessAutomation), platforme de tip IDP (Intelligent Document Processing) și tehnologii conversaționale (AI chatbots).

Despre IRIDEX

IRIDEX Group Salubrizare este o companie cu expertiză în managementul deșeurilor și oferă servicii de salubrizare pe întreg teritoriul României. Compania face parte din grupul de companii IRIDEX și a fost înființată în anul 2008. Având în prezent peste 1000 de angajați, compania s-a impus ca un jucător important și este una dintre primele 10 companii din industria de salubrizare la nivel național.