Şcoala Gimnazială “Sf. Dumitru” din Craiova, prima şcoală din Dolj care utilizează energia “verde”

0
1496

 În luna august a anului 2022, Scoala Gimnazială “Sf. Dumitru” din Craiova a început implementarea unui proiect, în parteneriat cu firma  “Cosmic Electric Power”, îvaloare de peste 34 .000 de lei, fonduri asigurate de cea din urmă. În acest an, proiectul a fost finalizat. Este vorba despre instalarea unui sistem fotovoltaic cu o putere instalată de 5 kW. Investitia a facut parte din cadrul proiectului„Act to Change the Future”. La un an de la debut,  instituţia de învăţământ a devenit un prosumator activ, generând 7.000 kWh de energie “verde”, fiind, deocamdată, singura şcoală din judeţ care a realizat acest lucru.

Acest demers reprezintă nu doar o realizare tehnică notabilă, ci și un exemplu elocvent de angajament față de educația durabilă și investiții în viitorul generațiilortinere. Cu ajutorul sistemului fotovoltaic, școala nu numai că a redus factura lunară la electricitate, dar a devenit și o sursă activă de energie “verde”, contribuind astfel la protejarea mediului înconjurător. Gheorghe Pîrva, directorul Școlii Gimnaziale  “Sf. Dumitru”, a precizat: “Această realizare reprezintă un moment de mândrie pentru școala noastră. Suntem profund angajați în a ofer ieducație de calitate și în a modela următoarele generații de cetățeni responsabili. Instalarea sistemului fotovoltaic a fost un pas important în direcția educației durabile și a învățării despre impactul pozitiv pe care îl putem avea asupra mediului”. “Cosmic Electric Power” a fost partenerul ideal în această inițiativă. Vlad Balaci, directorul firmei, a menţionat: “Suntem bucuroși să fim parte din acest proiect inspirațional al Școlii Gimnaziale  “Sf. Dumitru”. Această realizare demonstrează puterea energiei solare în educație și ne încurajează să continuăm să dezvoltăm proiecte care să aibă un impact pozitiv asupra comunităților noastre”

Un an plin se succes

Este marcat  un an de succes, timp în care școala a devenit un exemplu pentru educația durabilă și investițiile sustenabile. Energia “verde” generată va continua să contribuie la economii semnificative și la protejarea mediului înconjurător, demonstrând că soluțiile inovatoare pot face o diferență semnificativă încomunitățile noastre. Desfăşurat  în anul 2022, proiectul „Act to Change the Future” a fost finanțat prin “Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, cu sprijinul “Lidl” din România, susținut de Federația “Fundațiile Comunitare din România”și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Vâlcea. Organizator a fost Asociația “Youth for European Society” din Craiova.

Date despre parteneri

Școala Gimnazială “Sf. Dumitru” din Craiova este o instituție educațională dedicată formării ș idezvoltării copiilor într-un mediu de învățare pozitiv și progresiv. Cu un angajament puternic față de educația durabilă, școala își propune să modeleze cetățeni responsabili și conștienți.  Instituţia de învăţământ este acreditată “Erasmus +” din 2022, iar din 2014 este centru ECDL, care este cel mai răspândit program de certificare a competenţelor educaţionale, recunoscut în peste 100 de ţări.  “Cosmic Electric Power” este o companie specializată în furnizarea și instalarea sistemelor fotovoltaice în Romania. Cu o experiență vastă și un angajament ferm față de energiile regenerabile, se străduieşte să ofere soluții de calitate superioară pentru clienți. Asociatia “Youth for European Society” a fost înfiinţată în anul 2011, cu scopul de a oferi tinerilor acces la activităţi şi metode non-formale de pregătire, de a oferi un spaţiu alternativ de educaţie, complementar celui obişnuit din instituţiile de învăţământ de stat. Activităţile principale ale organizaţiei sunt organizarea de cursuri de formare pentru tineri şi studenţi, desfăşurate într-un stil non-formal, care să îi motiveze să participe constant, proiecte de antreprenoriat şi educaţie financiară, campanii de conştientizare (sănătate, mediu şi ecologie, influenţa utilizării calculatorului în dezvoltarea personală).