“Construieşte-ţi viitorul !”, la Universitatea din Craiova

0
365

Universitatea din Craiova, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, în parteneriat cu Universitatea din București, prin Departamentul de Consiliere și Orientare pentru Carieră, vă aduce la cunoștință că în perioada 02-04 noiembrie 2023, va organiza, la Craiova, Conferința națională “Construiește-ți viitorul! Strategii și resurse pentru orientarea în carieră în mediul universitar”.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectelor Educație prin Consiliere și Orientare în Universitatea din CraiovaECO Ucv, număr proiect: CNFIS-FDI-2023-F-0487 și MIND THE GAP. Punți pentru tranzițiile educaționale și pentru dezvoltarea competențelor transversale, număr proiect: CNFIS-FDI-2023-F-0618 și se înscrie în seria acţiunilor care susţin stabilirea unui dialog între reprezentanții centrelor de consiliere și orientare în carieră din mediul universitar, privind diseminarea exemplelor de bune practici şi elaborarea unor strategii comune de creştere a gradului de angajabilitate al absolvenţilor cu studii superioare. Acțiunea se adresează specialiștilor din domeniul consilierii și orientării în carieră, din instituțiile de învățământ superior din țară, reunind la această a doua ediție 40 de structuri participante și își propune dezvoltarea de programe și strategii viabile, în ceea ce privește un dialog emergent, necesar și susținut, privind rolul, scopul și efectele serviciilor de consiliere și orientare în carieră, în acord cu pregătirea profesională și personală, precum și cu inserția pe piața muncii a viitorilor absolvenți de studii universitare.

 Persoană de contact:

Director CCOC- Ing. Bărăgan Stelian, tel. 0761324384

Programul conferinţei

 Data: 02-04.11.2023

Locul desfășurării: Universitatea din Craiova – INCESA

 02.11.2023

 14.00 – 18.30 – Sosirea participanților

19.30 – Cină, Restaurant UCV, Campus Facultatea de Mecanică

 03.11.2023

 08.00 – 09.00 – Mic dejun

09.30 – 10.00 – Înregistrarea participanților – INCESA – Sala 315

10.00 – 11.00 – Deschidere Conferință Națională

 

▪ prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu– Rector Universitatea din Craiova

▪ prof. univ. dr. Leonardo-Geo Mănescu – Președinte Senat Universitatea din Craiova

▪ Stelian Bărăgan – Director CCOC – Universitatea din Craiova

▪ Bogdan-Eduard Simcea – Secretar de Stat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

▪ Ministerul Educației –

▪ Ministerul Muncii și Solidarității Sociale –

▪ Marian Crăciun – Director – Departamentul de Orientare și Consiliere Profesională / Universitatea din București, Președinte ACROM

▪ Daniel Alexandru Ion – Inspector Școlar General, Inspectoratul Școlar Județean Dolj

▪ Reprezentant Convenția Organizațiilor Studențești

 

11.30 – 12.30 – Prezentări materiale reprezentative pe tematica evenimentului (sesiunea I)

12.30 – 14.00 – Masă prânz, INCESA

14.00 – 15.30 – Prezentări materiale reprezentative pe tematica evenimentului (sesiunea II)

15.30 – 18.00 – Vizită MuzeulCărții și Exilului Românesc

19.00 – Cină festivă

 04.11.2023

08.00 – 09.00 – Mic dejun

     09.00 – 10.00 – Concluzii eveniment

     10.00 – Plecarea participanților