Alexandra Presură, deputat de Dolj: Discreţie şi implicare

0
787

Mină afabilă, surâzătoare, a persoanei care nu-şi face decât datoria, deputata de Dolj Alexandra Presură, singura din parlamentarii locului care are o funcţie, cea de secretar, la Camera Deputaţilor, după ce anterior a deţinut funcţia de chestor. Nu lasă o impresie puternică în orice apariţie, dar dispune de „reţeta” autorităţii, fără a o exterioriza. Necontaminată de frazeologie, suficienţă, clămpăneală şi tupeu, rămâne senină, înţeleaptă şi simplă, fad prevenitoare. Rigoarea ei nu este lipsită nici de fineţe analitică, nici de cordialitate, dar exclude orice formă de complezenţă, de abilitate acomodantă. Într-o demnitate, precum cea pe care o exercită, Alexandra, la Camera Deputaţilor, poate fii dură, imprevizibilă în radicalitatea opiniilor, sugerând într-un mod inimitabil că ia totul în serios, chiar şi atunci când mulţi consideră detaliul neesenţial. Plecată în Parlament, de la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Alexandra Presură nu-şi cultivă tandru imaginea, spune strictul necesar în orice împrejurare, şi apare în prim-plan doar când e nevoie cu adevărat, mai mult în imagini care ţin de protocolul Camerei Deputaţilor. Vorbeşte limpede, fără regie, ornamente şi emotivităţi inutile şi crede în spiritul obiectiv al legilor şi în onoarea lor. Alexandra Presură este un deputat social-democrat de Dolj, deja luată în seamă de staff-ul PSD, despre care se va mai vorbi avantajos.