Războiul fără echivalent al Israelului

0
266

Răzbunarea poate avea parţial o justificare morală, dar ea nu oferă un obiectiv de război, cu care să se măsoare victoria. Prin desfăşurarea trupelor sale în Fâşia Gaza, premierul Benjamin Netanyahu a enumerat obiective legitime, dar potenţial contradictorii: anihilarea capacităţilor militare ale Hamas şi întoarcerea răpiţilor (ostatici) în Israel. Prioritatea sa este clară, mai ales că nu acordă atenţie, în pofida presiunilor din partea familiilor, ofertei Hamas de a schimba cei aproximativ 230 de ostatici ai săi cu 5000 de prizonieri palestinieni aflaţi în Israel, în detenţie. A mobilizat ţara pentru un război existenţial lung şi dificil. „A doua fază” a răspunsului ferm, la masacrul comis de Hamas, a început într-un context care s-a schimbat în 3 săptămâni. Cei 1400 de israelieni ucişi pe 7 octombrie a.c. au corespondent în cei peste 7000 de palestinieni morţi. Armata israeliană a declarat luni că forţele sale au ucis zeci de luptători, baricadaţi în clădiri şi tuneluri, în timpul luptelor nocturne din Fâşia Gaza, bombardată ca răspuns la atacul sângeros, fără precedent efectuat de Hamas. Din sudul Libanului, până în Siria, trecând prin Irak, este pus în mişcare sistemul paramilitar anti-israelian controlat de Iran. Dar timpul nu pare tocmai potrivit ca o confruntare israeliano-palestiniană să se transforme într-un război mai larg israeliano-arab. Cea mai puternică dintre aceste miliţii de pe „axa de rezistenţă”, la statul evreu, înfiinţată şi potenţată de Teheran, Hezbollah, ameninţă că este „pe deplin pregătită” să intervină împotriva Israelului din Liban, dar schimburile de focuri din ultimele zile nu au ajuns la momentul de „război total”. Sunt stabilite parcă nişte linii roşii. Hezbollah nu atacă spatele Israelului, iar Israelul nu bombardează, deocamdată, casele Hezbollah. Negocierile pentru eliberarea ostaticilor israelieni, deţinuţi de mişcarea islamistă şi alte grupări palestiniene continuă, dar într-un ritm mult mai lent a recunoscut în weekend-ul trecut un oficial din Qatar, intermediarul acceptat de ambele părţi să discute delicata problemă. Casa Albă consideră că o încetare a focului în războiul dintre Israel şi Hamas „nu poate fi răspunsul corect în acest moment” şi purtătorul de cuvânt a spus că gruparea islamistă palestiniană ar fi singura care ar beneficia de pe urma acesteia. S-a mai întâmplat un lucru, care nu poate fi trecut cu vederea: zeci de bărbaţi au luat cu asalt terminalul aeroportului Makhachkala, capitala republicii ruse predominant musulmană Daghestan, timp de câteva ore în căutarea pasagerilor dintr-un zbor din Israel. Peste 285 de persoane au fost identificate ca instigatori, provocatori la ura etnică. Republica este închisă de forţele gărzii ruse. Putin a acuzat Ucraina şi serviciile speciale occidentale că s-ar fi aflat în spatele atacului asupra aeroportului instâgând prin intermediul reţelelor de socializare. Problema care se pune este dacă Hezbollahul libanez se va alătura Hamasului, ceea ce ar genera probabilitatea ca şi alte state din Orientul Mijlociu să fie atrase. Deja premierul iranian Raisi a anunţat că Israelul a depăşit toate liniile roşii în Gaza. SUA au avertizat Iranul, prin toate canalele posibile, împotriva oricărei intervenţii, în conflict, ameninţând cu sancţiuni inimaginabile. Aşadar, marea întrebare este cum vor reacţiona celelalte componente ale „axei de rezistenţă” la atacul IDF (forţele de apărare israeliană) deşi nici Iranul nici Hezbollahul nu sunt entuziasmaţi să se alăture unui război sângeros şi cu siguranţă prelungit cu Israelul. Cu toate acestea pare puţin probabil ca Hamasul şi aliaţii săi din fâşia Gaza să fi lansat atacul terorist, atât de devastator, fără o coordonare prealabilă cu Corpul gărzilor revoluţionare islamice (IRGC) şi cu principalele falii ale axei de rezistenţă. Iranul ştie şi aproape sigur a promis Hamas că nu va fi lăsat singur, dar nu vrea să extindă conflictul, sfătuit pe canale diplomatice –ceea ce este o veste proastă pentru Hamas. Spectrul unui conflict regional pândeşte din funtal. Armata israeliană avansează metodic, în fâşia Gaza, a afirmat premierul israelian, care exclude orice încetare a focului în războiul împotriva Hamas, cerut nu doar de organizaţii umanitare, ci şi de numeroşi lideri de pe planetă.