Messi a primit al optulea Balon de Aur

0
304

În cadrul unei ceremonii găzduite de Teatrul Chatelet din Paris, superstarul argentinian Lionel Messi a primit “Balonul de Aur” pentru a opta oară. Trofeul i-a fost înmânat de David Beckham, care este coproprietar şi preşedinte al clubului Inter Miami, la care este legitimat Leo, iar pe scenă au urcat şi cei trei fii ai argentinianului. Messi a mai cucerit Balonul de Aur în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019 şi 2021. Anul acesta, Messi a câştigat duelul pentru trofeu cu norvegianul Erling Haaland (Manchester City) şi francezul Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain). Messi a cucerit Cupa Mondială cu Argentina acum un an, fiind cel mai bun jucător al turneului final, a câştigat titlul cu PSG şi Cupa Ligii în SUA cu Inter Miami.

În discursul său, Messi l-a omagiat pe Diego Maradona care ar fi fost aniversat pe 30 octombrie. “Diego, totul datorită ţie!”.

“Toate Baloanele de Aur sunt speciale. Am avut succese imense la Barcelona, dar recompensele pe care le-am obţinut datorită Argentinei sunt şi mai mari. Câştigarea Cupei Mondiale a fost o nebunie şi sper să câştigăm din nou ediţia următoare. Nu ştiu dacă acesta este cel mai bun an al carierei mele, dar este diferit de ceilalţi. Am putut juca în cele mai bune echipe din lume, să câştig Liga Campionilor, Copa America, dar Cupa Mondială este cu adevărat specială. Este singurul lucru care îmi lipsea, cel mai important, l-am visat de când eram copil. Este atât de important în Argentina şi am avut această şansă. Nu ştiu dacă sunt cel mai bun, nu îmi pun întrebarea şi nu mă interesează. Faptul că sunt unul dintre cei mai buni este deja o onoare. Toţi copiii vor să joace fotbal şi încearcă să fie unul dintre cei mai buni. A trebuit să părăsesc Parisul din mai multe motive, dar am beneficiat foarte mult de el. Am prieteni buni aici, am fost foarte fericit şi copiii mei au iubit oraşul. Ei doreau să continue în Franţa. Din punct de vedere sportiv, nu este chiar ceea ce speram, dar păstrez toate lucrurile bune şi sunt numeroase. Nu cred că antrenoratul este ceva care mă atrage. Astăzi, dacă m-aş putea întoarce la Barca, nu ar fi în această poziţie, dar putem lua în considerare o colaborare, evident. Nu ştiu dacă voi mai juca mult, dar vreau să continui. Într-un fel sau altul, voi urmări mereu Barca şi voi rămâne aproape de club.

Clasamentul Balonului de Aur 2023
1. Lionel Messi (Argentina, 36 ani, PSG, Inter Miami)
2. Erling Haaland (Norvegia, 23 ani, Manchester City)
3. Kylian Mbappe (Franţa, 24 ani, Paris-SG)
4. Kevin De Bruyne (Belgia, 32 ani, Manchester City)
5. Rodri (Spania, 27 ani, Manchester City)
6. Vinicius Jr. (Brazilia, 23 ani, Real Madrid)
7. Julian Alvarez (Argentina, 23 ani, Manchester City)
8. Victor Osimhen (Nigeria, 24 ani, Napoli)
9. Bernardo Silva (Portugalia, 29 ani, Manchester City)
10. Luka Modric (Croaţia, 38 ani, Real Madrid)
11. Mohamed Salah (Egipt, 31 ani, Liverpool)
12. Robert Lewandowski (Polonia, 35 ani, FC Barcelona)
13. Yassine Bounou (Maroc, 32 ani, Sevilla FC/Al-Hilal)
14. Ilkay Gundogan (Germania, 33 ani, Manchester City/FC Barcelona)
15. Emiliano Martinez (Argentina, 31 ani, Aston Villa)
16. Karim Benzema (Franţa, 35 ani, Real Madrid/Al-Ittihad)
17. Hvicea Kvaratselia (Georgia, 22 ani, Napoli)
18. Jude Bellingham (Anglia, 20 ani, Borussia Dortmund/Real Madrid)
19. Harry Kane (Anglia, 30 ani, Tottenham/Bayern Munchen)
20. Lautaro Martinez (Argentina, 26 ani, Inter Milano)
21. Antoine Griezmann (Franţa, 32 ani, Atletico de Madrid)
22. Min-jae Kim (Coreea de Sud, 26 ani, Napoli/Bayern Munchen)
23. Andre Onana (Camerun, 27 ani, Inter Milano/Manchester United)
24. Bukayo Saka (Anglia, 22 ani, Arsenal)
25. Josko Gvardiol (Croaţia, 21 ani, RB Leipzig/Manchester City)
26. Jamal Musiala (Germania, 20 ani, Bayern Munchen)
27. Nicolo Barella (Italia, 26 ani, Inter Milano)
28. Martin Odegaard (Norvegia, 24 ani, Arsenal)
28. Randal Kolo Muani (Franţa, 24 ans, Eintracht Frankfurt/Paris-SG)
30. Ruben Dias (Portugalia, 26 ani, Manchester City)