Mulţescu l-a înlocuit pe Răchită la Petrolul

0
358
Gigi Mulţescu

Refuzaţi de Mircea Rednic şi Viorel Hizo, şefii Petrolului s-au orientat spre Gigi Mulţescu. Antrenorul în vîrstă de 60 de ani a semnat cu Petrolul, formaţie pe care a mai pregătit-o şi în trecut, în sezonul 2003-2004. Ultimul angajament al lui Mulţescu a fost cu echipa Delta Tulcea, care l-a instalat săptămâna trecută în locul lui Cristi Dulca. „Mi-am încheiat conturile cu Delta Tulcea. Ieri am plecat de acolo pentru că nu aveam un al treilea portar în lot, deşi îl cerusem. Titularul a luat al 4-lea galben la Iaşi şi nu aveam rezervă, mai aveam un copil de 16 ani. Un acţionar de la Delta m-a şi jignit, mi-a zis să mă descurc cu ce am. Aseară am primit un telefon de la Petrolul, am discutat şi ne-am înţeles în mare parte. Acum sunt în drum spre Ploieşti să semnăm actele. Nu mă sperie poziţia din clasament, e o provocare pentru mine, vreau să păstrez echipa în Liga 1”, a declarat Mulţescu.