S-a răsturnat cu maşina şi a ajuns la spital

0
301

Astăzi, polițiști din cadrul Biroului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DJ 606, în afara satului Pietroaia (comuna Sopot), a avut loc un accident rutier. O tânără s-a răsturnat cu maşina pe care o conducea, fiind rănită şi transoprtată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

FOTO : arhivă

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii,  care au stabilit că o tânără de 20 de ani, din comuna Vela, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 606, într-o curbă la stânga, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părţii carosabile. “Tânăra a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În urma evenimentului rutier, aceasta a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .