Primăria Craiova are sere, dar îşi ia şi florăreasă

0
348

De patru ani încoace, începând cu 2008, Primăria Craiova cumpără flori de la o singură florăreasă. Cum şi în acest an municipalitatea i-a mai dat o comandă, de trei ori mai consistentă, am fost curioşi să aflăm pe mâinile cui ajung aceşti bani publici şi, mai ales, în mâinile cui stă imaginea instituţiei.

Numele Silviei Mirela Rădoi se găseşte pe toate contractelor pentru achiziţia florilor de protocol, lansate de Primăria Craiova de vreo patru ani încoace. Fie că au fost vremuri mai bune sau mai proaste în privinţa banilor, municipalitatea a continuat să cumpere flori pentru ocaziile festive de la aceeaşi persoană. De pildă, în 2008, când actualul primar se afla la primul mandat, Silvia Mirela Rădoi câştiga, în urma unei licitaţii, un contract de 124.000 de lei, în baza căruia a livrat flori tăiate sau în buchete tot timpul anului. Şi în 2009 a repetat povestea, împachetând bucheţele pentru protocolul Primăriei contra unei sume de 150.000 de lei. De altfel, încă de atunci nu a mai făcut nici o pauză, devenid florarul de casă al instituţiei. Cea mai proaspătă comandă este cea din acest an, când Primăria Craiova a ales-o din nou pentru florile de protocol, punându-i la dispoziţie şi un buget de 63.889 de lei.

De ce e preferat acest designer florar

Potrivit acesteia, o licitaţie în materie de flori nu se câştigă ca oricare alta, datorită unui preţ cât mai scăzut. Constanta sa prezenţă pe mesele instituţiei se explică – spune aceasta –  prin prisma experienţei. “De 20 de ani mă specializez în materie de flori şi nici acum nu pot spune că deţin toate secretele acestora. La Primărie am câştigat pentru că, fără falsă modestie, pot să spun că fac cele mai frumoase buchete şi aranjamente florare din Craiova”. Pe cartea sa de vizită stă scris “designer florar” , iar pe profilul său de Facebook sunt expuse mai multe aranjamente florare, majoritatea dintre ele realizate pentru Primăria Craiova. “Oferind florile pentru festivităţi de atâţia ani am ajuns să am o foarte bună colaborare cu cei de la departamentul de Imagine. Ştiu că unui diplomat trebuie să îi oferi un anume buchet, cu un ambalaj de bun gust, iar unui preşedinte să îi pregăteşti un buchet cu flori asortate pentru a nu se interpreta că se transmite un mesaj al florilor”.

Povestea garoafelor de 1 Martie

Silvia Mirela Rădoi a devenit, încet-încet, florarul oficial al Primăriei Craiova, şi asta în ciuda faptului că instituţia are la îndemână serele RAADPFL Craiova, de la care se poate aproviziona când şi cât doreşte. Designerul spune că şi acest lucru este explicabil întrucât Regia are o ofertă limitată de flori care, de cele mai multe ori, nu se potriveşte la ţinuta festivităţilor organizate de municipalitate. “Florile mele sunt rare şi de aceasta se caută aşa de mult. În acelaşi timp, cu părere de rău, dar de la serele Regiei nici nu prea au ce să cumpere pentru că ei au acolo doar garoafe, cale şi crizanteme. Aţi văzut cele trei garoafe pe care primarul le-a oferit cu ocazia zilei de 1 Martie? Dacă aş fi asigurat eu atunci serviciile în materie, buchetele ar fi arătat altfel. Nu sunt pe principiul să fie ieftin sau scump, ci un buchet bine proporţionat care să placă ochiului”, atacă florarul oficial al Primăriei.

Buget triplu, câştig mai nimic

Deşi în acest an bugetul florilor este de trei ori mai mare faţă de anul trecut – când a fost de numai 24.000 de lei -, florăreasa spune că, în realitate, nu este un mare câştig pentru ea. A lucra cu Primăria Craiova nu asigură un profit permanent. Aşteaptând să primească, la orice oră, o comandă din partea instituţiei, este nevoită să aibă un stoc permanent de câteva flori scumpe. “Sunt unele exemplare care durează doar câteva ore, acestea fiind cele mai frumoase, dar şi cele mai scumpe. Eu nu îmi permit să nu le am, pentru că mă aştept să mi se ceară tot timpul un buchet sau mai multe pentru o vizită, pentru o întâlnire neaşteptată. Cum evenimente nu sunt în fiecare zi, de cele mai multe ori aceste flori îmi rămân pe stoc, se ofilesc. Nu mai pot să le folosesc şi le trec la pierderi. Dacă faceţi un calcul, o să vedeţi câte flori se pierd într-un an, numai în perioada aceasta de aşteptare”, mai spune florăreasa. În caietul de sarcini sunt trecute specii de flori comune, dar şi unele speciale, precum crinul asiatic, freziile şi lale olandeze, nerine, orhidee, amarylis.