Mihai Boldea… de Galaţi

1
372

Curg pe ecrane, în flux continuu, ştiri despre deputatul Mihai Boldea, de Galaţi, avocatul care îşi încropise o bandă şi îşi însuşea, prin documente false, diverse imobile. Şi, astfel, măsurile de luptă împotriva corupţiei se amestecă, volens-nolens, cu poveştile politice adevărate. Mihai Boldea a făcut ce a făcut prin Galaţi nu atât pentru că aparţinuse partidului de guvernământ, de la care îşi luase transferul la un alt partid parlamentar, ci fiindcă n-a putut rezista ispitei marilor tunuri imobiliare. Nu este, din păcate, chiar şi acum, fugit din ţară, un exemplar pe care doar Galaţiul putea să-l aibă. Spre a stârni invidie. Aceleaşi practici, poate chiar mai rafinate, neluate în seamă, le exersează şi alţii prin părţile locului. Şi nimeni nu se uimeşte. Nu s-au capturat imobile în municipiul Craiova prin metode similare? Cum a fost acaparat imobilul din str. Petre Carp nr.11 (fosta Armata Poporului nr.13) de către avocata Georgeta Sandu (ex-Catrina)? Cum a fost însuşit imobilul din str. Eugeniu Carada nr.18 – monument istoric? Cum a fost prăduit imobilul din str. Mitropolit Firmilian nr.1? De atâta vreme tot prezentăm, cu obstinaţie, dovezi concrete ale unui adevărat brigandaj practicat de banda imobiliară ce-i cuprinde pe avocat Constantin Catrina (Baroul Dolj), sora acestuia, avocat Sandu (ex-Catrina) Georgeta, Nicolae Băcănaru, din Târgu Jiu, şi notarul Raluca Irina Sârbulescu, din Bucureşti. Şi mai sunt „actori” în cârdăşie cu cei enumeraţi, despre care dezvăluirile urmează. În ianuarie, cei care au ieşit în stradă, nu doar în Capitală, au clamat şi faptul că legi importante, dacă nu vitale, au ajuns nerespectate. Mistica anticorupţie este însoţită de un conservatorism absurd, de parcă nimeni n-are chef de o discuţie complicată şi de demersuri concrete. Să mai reluăm un exemplu edificator, strigător la cer. Pe 19 ianuarie 2009, aşa cum precizam şi într-o altă împrejurare, Nicolae Băcănaru, din Târgu Jiu, str. Victoriei, bl.5, sc.1, et.3, ap.15, lansat în afaceri imobiliare, i-a dat „procură specială” avocatului Constantin Catrina, pentru a-l reprezenta, în toate împrejurările, în vederea obţinerii a două titluri de proprietate ce însumau 90 de hectare, invocându-se o hotărâre a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care, în acel moment, era anulată de Judecătoria Craiova (Sentinţa civilă nr.18458/27 noiembrie 2008). Trei zile a mai durat „aşteptarea” şi, pe 22 ianuarie 2009, TDP-urile cu numerele 12614 şi 12616, pentru suprafeţele de 50 ha, respectiv 39,4 ha, au ajuns în mâna avocatului Constantin Catrina. Pentru urgentarea lucrării, Eugen Marinescu, de la Prefectura Dolj, a semnat pe înscrisurile oficiale, prin uzurpare de calităţi, în locul… subprefectului. Şapte zile mai târziu, Doljul avea un alt prefect. Cum s-au cunoscut şi cum au convenit asupra detaliilor, dar, mai ales, cum l-a hipnotizat Constantin Catrina pe Eugen Marinescu, nu putem depune mărturie. Dar teamă ne este că deputatul Mihai Boldea, de Galaţi, este un „junior” pe lângă interlopii din părţile locului. Şi beneficiază, pe nedrept, de o mare popularitate.

1 COMENTARIU

  1. Întradevăr, cei din clanul inconștientului avocat de duzină danubian Mihăiță de la Galați, îmboldit doar, de oamenii Legii, să își ia zborul spre alte zări de… farmec pline și de zăbrele… lipsă, sunt niște mici ..plevuști, în cel mai bun caz, scrumbii! Odată cu venirea primăverii, apariția coltului verde al ierbii și sosirea păsărilor … emigatoare și pe plaiurile, mult râvnite ale juveților, sperăm că brațul ferm al Legii se va face simțit , odată și odată, și pe la Craiova, via București, Ghercești și Șimnic, căci față de mărșăviile întâmplate foștilor proprietari ori urmași ai celor care au avut pământuri în această zonă, amărâții aceia de la Dunăre, față de meseriașii de pe Jii sunt …mici copilași ce se joacă prin tărâna din bătătură! Pe semne că lacrimile, rugăciunile și blestemele năpăstuiților din Ghercești și Șimnic, deposedați, fără să le vină să creadă și acum, de avutul strămoșilor lor au ajuns la D-zeu, atoaterăbdătorul!!!După aceste dezvăluiri incendiare, șerpăria de aici se vede acum deranjată în lucrarea sa nepedepsită și așteapă speriată să apară, pe caii lor albi, izbăvitorii cei neîduplecați și neiertători!. Să sperăm că dreptatea și adevărul, vor triumfa pănă la urmă și zorii lipsiți de căpcăunii cei răi vor răsări, cât mai repede și prin ținuturile scăldate de apele Tesluiului și Șimnicelului!

Comments are closed.