Acţiune “Blitz” a poliţiştilor craioveni

0
485

Noaptea trecută, între orele 23.00-01.00, în municipiul Craiova a fost organizată o acțiune tip ”Blitz” la care au participat poliţişti ai Biroului Rutier Craiova, Secţiilor 1-6 Poliţie Craiova și Serviciului pentru Acţiuni Speciale, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj. Scopul acțiunii a fost reducerea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave prin depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.

Cu această ocazie au fost verificate aproximativ 100 de autovehicule şi legitimate 112 persoane, pentru neregulile constatate fiind aplicate  şase sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost reţinute două permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare, fiind constată o infracţiune la regimul rutier. De asemenea, polițiștii au efectuat peste 70 de testări cu aparatele etilotest și drugtest. Astfel, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Podari, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe strada “Brestei”. Întrucât avea un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanţa benzodiazepine. Pe numele bărbatul a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiștii şi jandarmii doljeni au acţionat în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. La nivelul judeţului au fost organizate şi executate 20 acţiuni punctuale, fiind instituite 32 de filtre. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 107 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 32.000 de lei.