Obligaţiile angajatorilor potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă

0
649

      Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj reamintește angajatorilor, persoane fizice sau juridice care angajează personal că, potrivit legislaţiei în vigoare,  Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, au obligația de a comunica la agenţia în a cărei rază îşi au sediul sau domiciliul toate locurile de muncă vacante şi ocuparea acestora.

Comunicarea locurilor de muncă vacante trebuie făcută în termen de cinci zile de la vacantarea acestora, potrivit art. 10 alin (1), iar ocuparea locurilor de muncă declarate vacante care au fost comunicate trebuie realizată în termen de o zi de la data ocupării acestora, potrivit art 10 alin. (3). Obligaţia menţionată există şi dacă ocuparea s-a produs în termenul de cinci zile precizat mai sus.

Conform legislaţiei în vigoare, locurile de muncă vacante sunt locurile devenite disponibile ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu precum şi locurile de muncă nou create. Comunicarea de către angajatori a locurilor de muncă vacante, precum şi a ocupării acestora se va face pe suport hârtie sau în format electronic pe formularele prevăzute în HG 174/2022, Anexa 1 A şi Anexa 1 B, iar transmiterea se poate face pe e-mail la adresa ajofm.dj@anofm.gov.ro, prin fax 0351/401.557 sau la sediul angentiilor locale.

De asemenea, potrivit art 41 alin (2) din legea 76/2022 actualizată, angajatorii care au încadrat în muncă persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţii de şomaj au obligaţia de a anunţa în termen de trei zile agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care persoana a fost înregistrată.

Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează astfel:

  • Cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei:
  • Nerespectarea prevederilor referitoare la obligativitatea angajatorilor care au încadrat în muncă, persoane din randul beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj de a anunţa, în termen de 3 zile, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi
  • Cu amendă de la 3.000 la 5.000 lei:
  • Necomunicarea locurilor de muncă vacante, în termen de cinci zile lucrătoare de la vacantarea acestora, conform prevederilor art 10 alin (1)
  • Neutilizarea Clasificărilor Ocupaţiilor din România la completarea documnetelor oficiale, conform prevederilor art 15 din legea 76/2022.

De asemenea, facem precizarea că agenţii economici pot beneficia de facilităţile financiare oferite de Legea 76/2022 actualizată, doar dacă încadrează în muncă persoane care au fost înregistrare în baza de date a AJOFM DOLJ.

Actele necesare înregistrării în evidenţele AJOFM DOLJ ca persoane în căutarea unui loc de muncă sunt:

  • Copie act de identitate,
  • Copie act de studii,
  • Declaraţie pe propria răspundere privind starea de sănătate,
  • Acord pentru prelucrarea datelor cu caracter personal,
  • CV