La începutul anului şcolar, încă neîncheiat, la una din şcolile gimnaziale bune ale Craiovei şi mă refer la „Mircea Eliade” (fostă nr. 22) a fost bătălie mare, cum se spune, pe una dintre învăţătoare, un adevărat miraj, şi nu-i dau numele, pentru a nu-i crea neplăceri, părinţii bine informaţi, în prealabil, dorind imperativ să prindă „un loc”, la clasa acesteia, pentru copiii lor. Repet, o învăţătoare cu o bună recomandare orală. Mă opresc în privinţa altor referiri, pentru a evita orice parti-pris, deloc simpatic, în context. Fireşte, sunt multe cadre didactice cu vocaţie autentică, din bună croială, în şcolile gimnaziale, dar şi în liceele doljene. Nu preponderente, din păcate. Asta simt şi elevii, şi părinţii, care urmăresc îndeaproape evoluţia copiilor lor. Spre nemulţumirea multor profesori, participanţi la greva generală, solidarizaţi în jurul remuneraţiei, nu al standardelor de calitate şi a profesionalismului, greva întinsă pe durata a trei săptămâni a fost suspendată. Din acest moment toate cadrele didactice şi toţi elevii se întorc la clase, după cum ne încredinţa Ligia Deca, ministrul Educaţiei. La rândul său ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut câteva precizări: „De la 1 ianuarie 2024 profesorul debutant va avea un salariu net de 4.600 lei pe lună”. Guvernul le-a oferit, sâmbătă, profesorilor o creştere salarială imediată cu 25%, acordarea unei tranşe anuale în valoare de 1.500 lei pentru personalul didactic şi auxiliar, până în 2027. Mai sunt şi alte revendicări, apărute în timpul negocierilor, acceptate. Aşa s-a comunicat. Premierul Nicolae Ciucă, pe picior de plecare, a ţinut să completeze: „Am decis la nivelul coaliţiei şi în deplin consens cu liderii de sindicat să adoptăm –şi ne vom ţine de cuvânt- o ordonanţă de urgenţă a guvernului cu elementele de conţinut, aşa cum au fost ele agreate”. Greva generală a profesorilor a fost una prelungită, pregătită în prealabil, perturbând la modul cel mai serios sfârşitul anului şcolar, cu tot ce presupune el. Lista oficială a revendicărilor n-a fost publicată, pe niciunul din site-urile sindicatelor, încât tot ceea ce s-a aflat, a diferit de la o sursă la alta. Mai clar: în afara detaliilor legate de salarii, nimic altceva. Şi în privinţa majorării acestora s-a „flotat”, în tot felul de declaraţii. Deziderat moralmente justificat, până la o anumită limită. De netăgăduit. Dar cine a mai avut în vedere „o anumită limită”, care afectează deficitul bugetar şi, pe cale de consecinţă, tuşează alte angajamente ale guvernului, care o fi acela, la organisme europene şi nu numai. Chiar în ziua adoptării celor două legi ale Educaţiei sindicatele au părut totalmente dezinteresate de conţinutul acestora. Cu alte cuvinte au dat un răspuns… aşteptat: nu ne interesează standardele de calitate. Ne interesează doar salariile. Chiar dacă nu puţini dintre beneficiarii acestora sunt neperformanţi, în calitatea lor de bugetari, prestatori de servicii. Universitarul Mircea Platon, doctor în Istorie (The Ohio State University at Columbus) autorul unei cărţi de referinţă „Deşcolarizarea României” (Ideea Europeană), unul dintre competenţii diagnosticieni ai învăţământului românesc, scria recent: „Profesorii spun că sunt disperaţi. Am înţeles. Dar dacă acum, când sunt disperaţi şi nu mai au nimic de pierdut, nu sunt în stare să lupte pentru şcoala românească, atunci când vor lupta?”. Prăbuşit de reforme continue, sistemul de educaţie produce tineri analfabeţi funcţional şi viitori politicieni cu licenţe, masterate, doctorate discutabile. Şcoala românească, la ora de faţă, este expresia inundării cu ideile experţilor reformei continue, fără nicio legătură cu consolidarea misiunii instructiv educative şi deci a autorităţii şcolii. La capătul a trei săptămâni de grevă generală, soldată cu măriri salariale notabile, întrebarea dacă va creşte calitatea învăţământului autohton are răspunsul deja cunoscut. Problema şcolii româneşti nu este cea a salariilor sau a procentului din PIB acordat, ci aceea a misiunii şcolii, a lipsei ei de busolă. Banii care se alocă Educaţiei vor fi de fapt pentru promovarea digitalizării, incluziunii, diversităţii, slogane ideologice şi nimic altceva. Protestul a avut totuşi un mesaj radical subînţeles, datorat multitudinii de puncte de vedere exprimate în spaţiul public: prima şi cea mai importantă investiţie trebuie să fie în viitoarea resursă umană. Şi lângă Educaţie, Sănătatea.
