Omagiere pentru România: “Ziua Eroilor”, cu fast, la Craiova

0
864

Astăzi, Craiova şi-a celebrat eroii. În Cimitirul “Sineasca”, “Ziua Eroilor” – celebrată, în fiecare an, de “Ziua Înălţării Domnului”, eroii şi-au primit preţuirea. O ceremonie dedicată celor care şi-au dat viaţa pentru România. Pe monumentul dedicat eroilor, la “Sineasca”, scrie simplu şi fără tăgadă: “În morminte sunt  opt ofiţeri, cinci subofiţeri, 17 sergenţi, caporali, soldaţi. În criptă sunt, în total, 930 de ostaşi” . Onoare acestora!

Craiova ştie să-şi omagieze eroii. Astăzi, 25 mai, “Înălţarea Domnului”, a fost celebrarea “Zilei Eroilor”, aşa acum se întâmplă, în fiecare an, de data sărbătorii religioase. Manifestarea a fost organizată de Instituţia Prefectului, fiind foarte mulţi invitaţi. După rostirea alocuţiunilor, la monument au fost depuse coaroane şi jerbe de flori. Oficiliatăţile şi-au rostit alocuţiunile, toate pentru onoarea eroilor. “Ziua Înălţării Domnului este una plină de spirit pentru români. Celebrîm şi onorăm eroii care au căzut , pe fronturile de bătălie, pentru România. Datorită lor suntem astăzi. De asemenea, trebuie să le ducem mai departe memoria acestora” – a precizat Dan Diaconu, prefect al judeţului Dolj. Mesajul Primăriei Craiova a fost  transmis de către Delia Ciucă, director în cadrul instituţiei: “Este un moment de recunoştiinţă pentru eroii noştri . România a fost şi rămâne un factor important pe treatrele de operaţiuni. Foarte mulţi craioveni şi-au dat viaţa pentru România”. La rândul său, Cosmin Vasile, preşedinte ala Consiliului Judeţean Dolj, a menţionat: “Gândul nostru este atât pentru cei căzuţi, pe câmpurile de război, cât şi pentru cei de astăzi, care sunt în serviciul Patriei”. Nu în ultimul rând, trebuie specificat şi mesajul col. (r) Ion Mogoş, preşedinte al Filialei judeţene Dolj a Asociaţiei Naţionale “Cultul Eroilor”: “Eroii poporului român, cu nume cunoscute, dar, mai ales, necunoscute, unii ştiuţi doar de Dumnezeu, sunt acele personalităţi care au demonstrat , chiar prin sacrificiul suprem , că pun interesele comunităţii sau ale naţiei mai presus decât interesele propriii”.