Violenţa domestică, în vizorul poliţiştilor români

0
495

În primele patru luni ale acestui an, polițiștii români au emis 4.075 de ordine de protecție provizorii, 1.707 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată.

FOTO : arhivă

La nivel național, în primele patru luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 6,7%, față de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 16.667 la 17.792 de fapte. Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe” –  62%  (10.894 de fapte), ,,amenințarea” – 12% (2.036 de fapte), „abandonul de familie” – 10% (1.672 de fapte), „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecție” – 7% (1.304 fapte) și „nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului” – 4% (670 de fapte), acestea, împreună, reprezentând 95% din total. După locul comiterii, 14.686 au fost comise la domiciliu și 3.106 în spațiul public. În primele patru luni ale anului 2023, s-a înregistrat o creștere atât a numărului autorilor (18.603) care comit astfel de fapte, cât și a victimelor acestora (17.397). Din totalul victimelor infracțiunilor de violență domestică, 3.399 sunt bărbați, 12.334 sunt femei, iar 2.870 sunt minori. În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 3.674 de ordine de protecție, 1.707 fiind provenite din ordine de protecție provizorii. De asemenea, 4.013 ordine de protecție au fost emise la solicitarea victimelor, 318 la solicitarea procurorului și 312 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens. Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 1.304 infracțiuni, cu 31% mai multe față de perioada similară a anului 2022, dintre care 837 în mediul urban și 467 în mediul rural. La nivel național, au fost emise 4.075 de ordine de protecție provizorii, 1.707 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție. Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 3.620 au fost confirmate de unitățile de parchet (89%). Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 256 de infracțiuni. Numărul mai mare de infracțiuni de violență în familie indică faptul că victimele acestor fapte au din ce în ce mai multă încredere să se adreseze Poliției Române, pentru ajutor. În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2023, la nivelul D.G.P.M.B. și al inspectoratelor de poliție județene Iași, Mureș și Vrancea, unități care au intrat în etapa I a Proiectului Pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 1.175 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 797 de ordine de protecție provizorii și 378 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești). În 151 de situații, a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând 13% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești. În 656 de situații, victima a refuzat monitorizarea electronică în cadrul măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu. În ceea ce privește infracțiunile constatate, în București și județele Iași, Mureș și Vrancea, au fost înregistrate 154 de infracțiuni, dintre care 9 de distrugere, 125 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 20 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu. Pentru 13 dintre bănuiții acestor infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 6 de reținere, 3 de arestare preventivă și 4 de control judiciar. Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.