Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova – 190 de ani de “Tradiţie şi Excelenţă în Educaţie”

0
1123

Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova şi-a sărbătorit, astăzi, într-o manifestare de gală, 190 de ani de “Tradiţie şi Excelenţă în Educaţie”, motto – ul “Spirit, nu ziduri” fiind de cât se poate de actual. La manifestare, care a avut loc în Amfiteatrul unităţii de învăţământ , au participat personalităţi atât din spectrul autorităţilor administraţiilor publice locale, respectiv judeţene, cât şi din mediul academic. Momentul impresionant a fost oferit de către Excelenţa Sa, HAN CHIUNLIN, ambasadorul Republicii Populare China  la Bucureşti.

Pentru a pune în evidenţă tradiţia şi rezultatele obţinute de elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Naţional “Elena Cuza” am avea nevoie de un almanah, astfel că nu le enumerăm, iar de personalităţile care au finalizat studiile aici ar fi nevoie de un spaţiu tipografic sau online la fel. Astfel,   ne rezumăm la discursul de deschidere al prof. Liviu Cotfasă, director al Colegiului: “Avem o vârstă care ne obligă, iar tradiţia va fi dusă mai departe. Am avut şi avem programe de dezvoltare, ajutorul autorităţilor locale şi judeţene fiind impresionant. Avem, astăzi, lângă noi, adevărate personalităţi , unele dintre ele absolvenţi ai Colegiului. Dar, un motiv de bucurie şi de mândrie este oferit de către Excelenţa Sa , HAN CHIUNLIN, ambasadorul Republicii Populare China la Bucureşti. Este vorba despre programul “Confucius”, prin care elevi, nu numai de la noi, învaţă limba şi cultura chineză, începând din 2012″.

Excelenţa Sa HAN CHIUNLIN, ambasadorul Chinei la Bucureşti: “O punte peste care trecem împreună, pentru trăinicia prieteniei dintre ambele popoare”

Cum începutul a fost făcut, prezentăm discursul Excelenţei Sale HAN CHIUNLIN : “Sunt mândru că sunt aici. Am vizitat sala de curs a programului “Confucius” şi mă declar impresionat de ceea ce am văzut. Din ce am înţeles, peste 300 de elevi au învăţat Limba chineză, istoria şi civilizaţia noastră. Este o punte peste care trecem împreună, pentru trăinicia prieteniei dintre ambele popoare. Lumea trece prin schimbări majore, dar trebuie susţinut respectul între civilizaţii. Ceea ce am văzut la Craiova, dar , de fapt, în toată România, este o încununare a acestor eforturi. Prietenia România – China merge mai departe “.

O competiţie benefică tuturor

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, a precizat: “Este un eveniment de mare importanţă, cel care are loc astăzi, nu numai pentru Dolj, ci pentru întreaga ţară. Se duce mai departe tradiţia. Avem stima şi consideraţia pentru eforturile depuse de elevi, părinţi ai acestora, cadre didactice. Noi, cei de la CJ Dolj, suntem alături de învăţământ şi de performanţă”. La rândul său, prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general adjunct al învăţământului doljean, a declarat : “Sunt mândru că am făcut, pentru o scurtă perioadă de timp, parte , ca dască, din acest minunat colectiv. Este o şcoală care a performat tot timpul şi sunt convins că o va face şi în continuare. De aceea, ISJ Dolj oferă o Diplomă de Excenţă şi o Plachetă omagială” . Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, absolventă, la rândul ei, la “Cuza” a precizat: “Nici nu ştiu ce să spun. An de an, vin, la aniversare, cu aceeaşi dragoste. Îmi face plăcere să văd, astăzi, aici, doamne prefesoare de-ale mele, care sunt la fel de frumoase. Eram elevă aici şi aveam o competiţie, benefică, între cele trei MARI Colegii: “Cuza” în acei ani Liceul de Filologie – Istorie, “Carol”, pe atunci “Nicolae Bălcescu”, şi “Buzeşti”. Din acea rivalitate, au ieşit personalităţi şi sper să fie şi în continuare. Mai spun, încă o dată: ne dorim ca voi , tinerii, să rămâneţi în Craiova”.

“Spirit, nu ziduri”, slogan care va dăinui

Excelenţa este cuvântul de ordine “cuzist”. În acest sens a vorbit prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe al României, actual director al Bibliotecii Naţionale a României, fost “cuzist” : “Am făcut parte dintr-o generaţie de excepţie, dintr-un liceu extraordinar. În biblioteca liceului îmi găseam relaxarea, era totul ca o joacă. Epoca era alta. Sincer, târziu am aflat că, unul dintre sloganuri era “Spirit, nu ziduri!”. În acele vremuri, nu se putea vorbi de spirit, de ziduri, pentru că se putea interpreta. Îmi aduc aminte că, în 1983, am debutat în revista şcolii – “Revista noastră” (numărul de atunci i-a fost prezentat, astăzi de Liviu Cotfasă – n.r.), acum am înţeles că se numeşte “Irizări”. Eram foarte mândru. Sunt amintiri care ne marchează şi nu pot decât să spun decât atât Colegiului : Respectaţi tradiţia şi aduceţi performanţe”.

Orgoliu tenace şi eleganţă

Prof. univ.dr. Nicu Panea, prorector al Universităţii din Craiova, de asemenea “cuzist”, a menţionat: “Competitivitatea între cele trei mari licee, din acei ani, aşa cum este şi acum, a fost şi va fi benefică. La noi, la “Cuza”, era ceva în plus: un orgoliul tenace. Se alătura eleganţei. Tenacitatea este foarte importantă, de aceea sunt convins că veţi merge mai departe în acest sens. Aici, s-au plămădit caractere, s-au pus bazele unor cariere”.