Urmăriţi internaţional, “săltaţi” din Craiova

0
440

Alte două persoane, date în urmărire internaţională deoarece erau căutate de autorităţi judiciare din Franţa şi Portugalia pentru infracţiuni comise pe teritoriul acestor state, au ajuns în arestul Poliţiei doljene, în urma unor acţiuni desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, vineri, 16 martie a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Dolj, în colaborare cu Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Mehedinţi a fost depistată şi prinsă, în Craiova, Rozalia Bucurescu, de 24 de ani, din Drobeta Turnu Severin. Femeia era pusă în urmărire la nivel internaţional, întrucât autorităţile din Franţa au emis pe numele ei un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, faptă săvârşită pe teritoriul acestui stat în anul 2008. Se pare că femeia, împreună cu alte persoane de etnie romă din judeţul Mehedinţi, se ocupa cu racolarea şi transportarea în Franţa a unor tinere care odată ajunse acolo erau obligate să se prostitueze la stradă.

Tot vineri, o altă echipă de poliţişti din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale şi Secţiei 1 Poliţie Craiova, cu sprijinul Serviciului de Operaţiuni Speciale, a reuşit să-l găsească şi să-l reţină pe Valentin Şuţu (foto), de 25 de ani, din Craiova. Şi cu privire la acesta, IPJ Dolj fusese informat că este dat în urmărire la nivel internaţional, întrucât autorităţile judiciare din Portugalia au emis pe numele lui mandat european de arestare. Craioveanul este suspectat că, împreună cu alţi cetăţeni români, a comis mai multe infracţiuni de furt şi tâlhărie pe teritoriul statului portughez, în luna februarie 2012.

“Cei doi au fost încarceraţi în arestul Inspectoratului de Poliţie, urmând ca, la perfectarea documentelor, să fie extrădaţi către ţările solicitante. De altfel, pe parcursul săptămânii trecute, poliţiştii doljeni au desfăşurat mai multe activităţi de depistare şi prindere a persoanelor urmărite în temeiul legii, fiind încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă alte şapte persoane. Una dintre acestea, un bărbat de 28 de ani din comuna Greceşti, figura ca urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile din Suedia pentru o tâlhărie comisă pe teritoriul acestui stat în anul 2010”, a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.