Cine câștigă Superliga în 2023? Cotele caselor de pariuri

0
643

Play-off-ul Ligii I, sezonul 2022/2023, este unul plin de neprevăzut. Sunt trei echipe care se bat la titlu (Farul Constanța, FCSB și CFR Cluj), dar asta nu înseamnă că restul combatantelor nu pot furniza surprize. Potrivit Betano România, CFR Cluj și Farul Constanța au aceeași șansă de a pune mâna pe trofeu, cu o cotă de 2.50. Trupa lui Dan Petrescu e în spatele constănțenilor, la un punct, însă experiența e de partea clubului din Gruia.

Stagiune excelentă pentru Farul

În meciul pierdut cu FCSB în etapa a patra din play-off, scor 1-2, Farul Constanța a avut pe teren doi jucători de 17 ani, Sebastian Borza și Adrian Mazilu. Poate că băieții lui Gheorghe Hagi rămân pe primul loc în campionat, dar lipsa de experiență s-ar putea să se dovedească decisivă la final. Nu toți jucătorii Farului sunt însă la început de carieră, iar o asemenea fuziune s-ar putea să fie de folos la sfârșitul campionatului. Cam asta cred și cei de la Superbet, care îi pun pe cei de la Farul în fruntea favoritelor, cu o cotă de 2.50, la fel ca Betano. CFR Cluj primește o cotă de 2.65, în timp ce FCSB e a treia favorită, cu o cotație de 3.50.

Schimbare la vârful FCSB

Cu un antrenor nou pe bancă, cipriotul Ilias Charalampous, FCSB nu a cunoscut gustul înfrângerii în primele patru runde din play-off. În plus, Florinel Coman și Octavian Popescu par să-și fi revenit la o formă cât de cât decentă. Ambii fac mai mult faza defensivă și se simte dorința de victorie în jocul lor. FCSB pleacă având a treia șansă în lupta pentru titlu, dar lotul este unul ofertant. Este un trofeu pe care clubul bucureștean îl tot caută de opt ani.

Măcar acum nu mai vin toate deciziile de la lojă și este mai multă liniște în vestiar. De aceea și FCSB poate afișa un joc cu care se poate duela la titlu. Fanii FCSB pot profita de cota de 3.50 oferită de casele de pariuri online.

Performanță și goluri primite la Cluj

Cât despre CFR Cluj, ardelenii au la cârmă un antrenor cu visteria plină de trofee obținute în Liga I. Dan Petrescu știe cum să-și motiveze jucătorii, dar în acest play-off s-a întâmplat ceva ce nu a caracterizat niciodată formațiile antrenate de fostul internațional român. CFR a încasat gol în fiecare dintre primele patru partide jucate. Partea pozitivă pentru clujeni este că nu au pierdut niciunul dintre aceste meciuri.

Cine va câștiga Superliga?

Este destul de greu de preconizat cine va câștiga titlul în acest sezon din Liga I, de unde și dilema caselor de pariuri de a da o favorită clară. Doar două puncte le despart pe primele trei clasate după primele patru runde din play-off. Ce e cert este că vom avea un final de sezon 2022/2023 incendiar, în care cele mai bune formații românești vor face totul pentru a ajunge cu brio la linia de finiș, iar pariorii vor tremura serios pentru a-și vedea biletele câștigătoare.