Pregătire, la IPJ Dolj, pentru noii agenţi de poliţie

0
654
În perioada 24 aprilie – 12 mai a.c., agenții de poliție absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina – promoția aprilie 2023, repartizați la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, au participat la un program de pregătire desfășurat sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională.
Elementele de teorie au fost îmbinate cu situații de instruire practică, în sesiuni susținute de ofițeri specialiști pe diferite domenii (ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, criminalistică, poliție transporturi), acestea fiind completate cu secvențe de activitate practică la diferite structuri, sub îndrumarea polițiștilor cu experiență. În acest mod, cei 12 agenți de poliție aflați în perioada de tutelă profesională și-au completat cunoștințele și și-au dezvoltat deprinderile de a acționa eficient, în situații simulate, pe baza unor scenarii concepute de ofițerii instructori. Scopul programului de pregătire pus în aplicare la nivelul inspectoratului a fost acela de a îmbunătăți modul în care tinerii polițiști realizează intervenția la evenimentele sesizate și acționează pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, având ca țintă finală furnizarea unui serviciu polițienesc de calitate. Folosindu-se de strategii de instruire interactive, încurajați de ofițeri instructori să acționeze demonstrativ în situații care au simulat diferite faze ale intervenției și antrenați în soluționarea unor spețe, atât în sala de curs, cât și în sala de sport ori la poligonul de tir și poligonul auto, programul a constituit un veritabil antrenament. Pregătirea tinerilor polițiști a fost desfășurată, cu prioritate, în domeniul conducerii auto defensive, dar și pe alte paliere – instrucția tragerii cu armamentul din dotare, pregătire fizică și autoapărare, tactică polițienească, sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională, astfel încât la încheierea celor 6 luni de tutelă, ca etapă a parcursului formării inițiale, comunitatea în care își desfășoară activitatea să fie mai sigură, datorită lor. La încheierea modulului de pregătire profesională, progresul făcut de cursanți a fost observabil atât în plan informativ-cognitiv și practic-acțional, cât și la nivelul componentei emoționale a personalității – gestionarea emoțiilor și autocontrolul, reacții în condiții de stres, creșterea încrederii în capacitatea de a acționa eficient.