Cu certitudine trebuie să ai ceva curaj pentru a pătrunde pe un teritoriu nișat, mai puțin accesibil și plin de necunoscute pentru cei mai mulți dintre noi, într-o perioadă dificilă. Două evenimente în care au fost implicați doi tineri au zguduit societatea în care trăim. Unul în România și celălalt în Serbia. Un elev i-a pus cutițul la gât profesoarei de japoneză rănind-o pe aceasta și celălalt elev a îndoliat zilele trecute țara vecină, împușcându-și colegii de clasă. Despre aceste comportamente, dar și despre rolul esențial pe care îl care psihologul în viața noastră, am stat de vorbă cu Mihail Jianu, un psiholog redutabil, cu vastă experință, care consideră orice nouă interacțiune o provocare. În perioada adolescenței am conștientizat că empatizez foarte tare cu oamenii cu care mă aflam în interacțiune, că eram un ascultător activ și gata să iau atitudine față de nedreptățile exercitate de cei din jur, astfel începând să încolțească primul gând care mi-a determinat și călăuzit pașii ulteriori. De aici, drumul a fost unul lung, presărat cu mulți ani de studiu, cercetare, voluntariat și practică în domeniu.
Consider fiecare caz si fiecare persoană cu care lucrez o provocare și o situație unică după care trebuie pliată tehnica de lucru. Aceeași problemă are rezolvări distincte, determinate de particularitățile și nevoile individuale ale subiectului în cauză.
Oricând o persoană se simte vulnerabilă din punct de vedere emoțional, este bine să apeleze la un psiholog pentru a-și identifica sensibilitățile și pentru a evita pierderea controlului asupra lor. Așa cum mergem la medic pentru a preveni anumite complicații de ordin medical, pentru prevenția celorde ordin emoțional este benefică intervenția cât mai timpurie a unui specialist.
Psihologia este un domeniu cu mai multe ramuri, psihoterapia fiind una dintre acestea. Poți să fii psiholog și să mergi în zona de psihologie clinică, să lucrez în domeniul judiciar, să fii consilier școlar, să faci formări profesionale, să fii în supervizare și să realizezi ședințe de terapie.
Conform experienței tale, care crezi că este nivelul educației emoționale în România? Ce crezi că lipsește în acest sens?Raportându-mă la țară, o estimare corectă este dificil de exprimat. Știm cu toții că există zone în țară în care accesul la educație și, în general, la orice tip de informare este încă foarte limitat. Până la educarea și controlarea emoțiilor: identificarea, definirea și exprimarea acestora sunt pași aparent banali, dar extrem de importanți. Sunt foarte multe persoane atât în rândul copiilor, cât și în rândul adulților care nu reușesc să descrie și să verbalizeze ceea ce simt, iar niște cursuri de dezvoltare personală introduse în orarul săptămânal al unităților de învățământ, cred că ar ajuta în timp și ar contribui la o formare în sensul acesta.
În ceea ce privește experiența profesională, pe măsură ce timpul trece, constat cu încântare că procentul se înclinăîn sens favorabil și că în prezent există o deschidere mai mare către autocunoaștere. Oamenii au înțeles că în ei există soluția și energia de care au nevoie și de acolo, din lăuntrul lor pornește totul.
Din nefericire, autoritatea școlii și a cadrului didactic au avut mult de suferit, rebeliunea și teribilismul elevilor sunt duse la extrem și tind să devină o generalitate. Lipsa oricărui instrument de constrângere din partea profesorului, interdicția de a lăsa corigenți și a exmatriculării, fără să fie înlocuite cu măsuri care să susțină disciplinarea, lovesc dur educația și duc la astfel de abuzuri din partea unor tineri cărora le lipsesc modelele relevante și capacitatea de a înțelege unde li se limitează drepturile și de unde încep obligațiile și responsabilitățile.
Ajungem din nou la educația emoțională despre care vorbeam la întrebarea anterioară. Emoțiile pot fi educate și controlate, iar rolul părintelui, educatorului, tutorelui este acela de a observa orice fel de tulburare emoțională a copilului și a interveni cât mai precoce. Furia și anxietatea netratate pot reprezenta un pericol major. Acești tineri cu siguranță au ridicat semne de întrebare unor adulți care au amânat problema sau au negat-o, iar consecința a fost devastatoare, pentru că odată ce furia apare, se activează o serie de reacții cognitive, psihologice și comportamentale care influențează persoana în cauză.
Adolescența este etapa în care indivizii caută cel mai mult afirmare, validare, de aceea este recomandat ca adulții cu care aceștia interacționează să îi apropie prin comunicare, să le câștige încrederea, astfel încât să poată avea control și o opinie de îndrumare asupra activităților și intereselor acestora. De multe ori trăiesc într-o lumea paralelă realității și se trezesc inspirându-se din diverse jocuri si identificându-se cu personaje malefice, pentru că sunt singuratici și neînțeleși de apropiați.
Reforma învățământului, implementarea mai multor programe care susțin nonviolența și introducerea sancționării disciplinare în funcție de agresivitatea comisă, ar putea fi soluții de restabilire a ordinii din mediul școlar.
Lumea, în general, în ziua de azi, petrece foarte mult timp pe rețelele de socializare. Pentru tineri însă,consecințele pot fi negative pentru că sunt în formare și mult mai ușor de influențat. Pe lângă faptul că timpul acordat studiului este afectat, tendința de a prelua și a imita comportamente este mare, ceea ce împiedică dezvoltarea personalității în mod natural și firesc. Acest lucru face parte din realitatea cotidiană și nu poate fi interzis total, ci doar ținut sub control de mediul familial, prin exemplul propriu.
Există diferențe în funcție de multiple particularități și da, și aceasta este una dintre ele, fiind necesară aplicarea unor tehnici de abordare diferite.
Se folosește atât termenul de pacient, deși acesta ține de domeniul medical, întrucât la cabinet se poate prezenta o persoană care are deja un diagnostic, cât și termenul de client, fiecare practician fiind liber să folosească cuvântul cu care rezonează mai mult.
Multă vreme educația s-a realizat prin utilizarea agresiunii ca și instrument de corecție a eventualelor erori exercitate de elevi și în lipsa unor strategii nonviolente, profesorii s-au obișnuit să apeleze la forță. Nu mulți oameni au învățat să gestioneze stresul și clachează în fața unei situații problemă. Chiar dacă conștientizează că nu procedează corect, faptul că nu reușesc să abordeze o altă variantă, le creează frustrare, rămân neputincioși din punct de vedere metodic și, din păcate, aplică violența.
Copii absorb și se hrănesc emoțional cu energia pe care părinții o reflectă în mediul familial, deci, inevitabil, aceștia au o influentă determinantă în formarea și dezvoltarea lor.
Cum ne dăm seama că un copil – indiferent dacă este din sistemul de protecție sau este un copil cu familie – are nevoie de ajutor?
Orice om, adult sau copil, are nevoie de iubire, atenție și validare pentru a-și cultiva încrederea în el și stima de sine. Copilul nu știe să mascheze aceste trebuințe, iar printre semnele care indică că are nevoie de ajutor pot fi următoarele: se simte inferior, se adaptează greu la situații noi, este retras, este dependent de prezența altor persoane, este gelos, încearcă să atragă atenția asupra lui, devine agresiv, apelează la minciună, furt etc.
