Ziua şi dosarele penale întocmite de poliţiştii de la “rutieră”

0
522

Ieri, a fost zi “plină” pentru poliţiştii de la “rutieră”. Doi conducători auto au primit “cadouri”: dosare penale pentru conducerea unui autovehicul, fiind aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Unul dintre ei nu poseda nici permis de conducere.

Aseară, la ora 21:08, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Cetate au depistat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Moțăței, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Lucian Blaga”, din comuna Moțăței. Întrucât prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În aceeaşi zi, dar mai devreme,  ora 16:55, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Henri Coandă”, din municipiul Craiova. Şi acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. Pe numele fiecăruia s-a întocmit dosar pena.