Inter Milano s-a calificat în finala Cupei Italiei

0
586

Deţinătoarea Cupei Italiei, Inter Milano, s-a calificat şi în finala de anul acesta, după ce a eliminat-o pe Juventus Torino. Trupa lui Simone Inzaghi a câştigat returul Derby d’Italia, 1-0 pe San Siro, gol Dimarco, în minutul 15, după ce în tur fusese remiză, 1-1. Dacă în Serie A ocupă abia locul 6, Inter dispută finala Cupei Italiei, precum şi semifinalele Champions League.

În cealaltă semifinală din Cupa Italiei se întâlnesc Fiorentina şi Cremonese, toscanii câştigând în tur cu 2-0, în deplasare. Finala se va disputa în 24 mai, la Roma.  Fiorentina are 6 trofee ale Cupei în palmares, ultimul în 2001, în timp ce Inter are 8 trofee.