Georgescu – Marinescu: Ce tandem făceau odată. Dar şi în interes personal!

5
1152

Facsimil 1

Nici nu se instalase bine Eugen Georgescu ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, în octombrie 2009, şi era deja lipit, ca marca de scrisoare, de Eugen Marinescu, directorul Serviciului de Verificare a Legalităţii Actelor şi Informare şi Relaţii Publice din Prefectura Dolj. Colaboraseră avantajos şi în alte împrejurări, prin Consiliul de Administraţie al SC Tufon Craiova, unde puseseră lucrurile la punct, erau „pe mână”, cum s-ar zice, uniţi în cuget şi-n simţire. Mai întâi, pentru a lua ochii proştilor, a ieşit la rampă Eugen Georgescu sughiţând: „Sunt chezaşul legii!”. Vorbe măreţe, la care Eugen Marinescu a râgâit, şi avea incontinenţă, fiindcă ştia ce urmează. Planul deplin lucrativ fusese deja pus la punct, din vremea în care E. Georgescu era subprefect şi-i sticleau ochii, ca măgarului noaptea, la terenurile agricole cu potenţial imobiliar, administrate de SCDA Şimnic. Dar până să intrăm în subiect, să reamintim că, recent, şi-au dat întâlnirea acasă, în Bariera Vâlcii, pe Aleea Primăverii, la Filcu Tiberiu, bun prieten al lui Marian Târziu, şi acesta locotenent al lui E. Marinescu, aflat în concediu medical, dar prezent alături de E. Georgescu şi avocatul Adi Ghiţă. Ca să discute probabil „Planul B”, în legătură cu terenurile agricole, cu potenţial imobiliar,  pe care puseseră ochii, şi fugise puiul cu aţa. Lipsea din anturaj doar Gelu Cristian G. Geantă, care locuia prin apropiere şi pentru care se făcuseră atâtea năzbâtii riscante. Foştii parteneri la firma SC SECON IMPEX SRL Craiova, la începutul anilor 90, Eugen Marinescu şi Marian Târziu, au aranjat “afacerea Piscu Vechi”, prin care suprafaţa de 33,5 ha, din care 27,26 ha aparţineau Teodorei Rodica Târziu – sora lui Marian Târziu, a fost adusă la Gherceşti, în perimetrul administrat de SCDA Şimnic, prin Hotărârea comisiei judeţene nr. 552/7 martie 2008, invalidată de Judecătoria Craiova. Şi Rodica Teodora Târziu a obţinut titlul de proprietate, anulat în instanţă. Dar amfitrionul a pus repede foc grătarului. Glasul baritonal al lui E. Georgescu se înmuiase, E. Marinescu părea debusolat de întorsătura lucrurilor, mai ales că i se luase dreptul de semnătură şi aflase şi de alte belele, încă pe drum.

Facsimil 2

E. Georgescu – demn continuator al lui Silviu Dumitru

La câteva zile după ce fusese uns ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, mai exact la 21 octombrie 2009, E. Georgescu semna în calitate de preşedinte al Comisiei Judeţene Dolj pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor întâmpinarea adresată Judecătoriei Craiova, prin care solicita respingerea acţiunii reclamantei SCDA Şimnic, privind anularea Titlului de proprietate nr. 11485/14.10.2008, emis pe numele cetăţeanului Geantă C. Cristian Gelu, din Craiova, Aleea Primăverii nr. 49, căruia i se reconstituise dreptul de propretate asupra suprafeţei de 10 ha, pe seama terenurilor amplasate pe raza comunei Şimnicu de Sus. Textul întâmpinării menţionate fusese croşetat de expertul în materie E. Marinescu, care îndrugase toate balivernele cunoscute, regăsite şi în alte împrejurări, sistematic neluate în seamă de instanţele de judecată. Admitând că Geantă C. Cristian Gelu este îndreptăţit la ceea ce solicitase, fiindcă mai primise şi Titlul de proprietate nr. 11484/14.10.2008, pentru suprafaţa de 3 ha, alta era problema de fond. Din economia actelor Dosarului nr. 24547/215/2009, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, rezulta că Titlul de proprietate nr.11484/14.10.2008 fusese emis ca urmare a finalizării procedurii prealabile administrative, totul fundamentat pe Hotărârea nr.1262/6.08.2008 a Comisiei Judeţene Dolj pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor. Ori, prin Sentinţa civilă nr. 2141/2009, Judecătoria Craiova concluzionase că Hotărârea nr. 1262/6.08.2008 nu respectase prevederile imperative ale art.9, al.1, din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc competenţa exclusivă a Guvernului de a dispune trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al unităţii administrative a terenului aflat în administrarea SCDA Şimnic şi nici pe cele ale art.10, al.8, din HG nr. 890/2005, completată cu HG nr. 1832/2005, în sensul că trecerea suprafeţelor s-a făcut fără delimitarea terenurilor indispensabile cercetării. Evident că prin Sentinţa civilă 18.972/22.11.2010, Judecătoria Craiova a constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. 11485/14.10.2008 în ceea ce priveşte amplasamentul terenului reconstituit. Ceea ce nu a împiedicat Prefectura Dolj să emită titlul de proprietate, acum anulat, cu acordul OCPI Dolj, devenit un fel de “serviciu auxiliar”.

Facsimil 3

Deloc naiv, din plin complice!

Nimeni nu l-a bănuit vreodată pe fostul reprezentat al Guvernului în teritoriu E. Georgescu, cât timp a lucrat ca funcţionar public la Prefectura Dolj, că ştie pe ce lume trăieşte. Că nu avea ce căuta în această funcţie, fiindcă nimic nu-l recomanda pentru aşa ceva, este o altă poveste. Dar, ca să semnezi ca prostul sau complicele o întâmpinare la o acţiune aflată pe rolul Judecătoriei Craiova, fără să pricepi că întreg fundamentul logic al demersului juridic fusese desfiinţat anterior, prin Sentinţa civilă nr. 1241/2009, care anulase Hotărârea nr. 1262/6 august 2008 a Comisiei Judeţene Dolj pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor, este o dovadă a unui derapaj de la rigorile funcţiei ocupate. Suntem în faţa unui abuz în serviciu, al nesocotirii aberante a unor hotărâri judecătoreşti. E. Georgescu nu era dus de nas, cum s-a crezut iniţial, de E. Marinescu. Era complicele acestuia, deloc dezinteresat, în toate demersurile aiuristice şi iresponsabile care acum fac obiectul cercetării organelor abiliate.

 

Facsimil 4

Istoricul unei hotărâri a Comisiei Judeţene Dolj pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor

Despre Hotărârea nr. 1262/6.08.2008 a Comisiei Judeţene Dolj pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor, desfiinţată de instanţele judecătoreşti, s-a mai scris. Fostul prefect de Dolj, Silviu Dumitru, care şi-a asumat-o în calitatea de preşedinte al Comisiei Judeţene Dolj pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor, nu a ţinut seama de nici un detaliu. Nici de faptul că Anexa 29 la Legea nr. 247/2005 a Comisiei locale Şimnicu de Sus prelua persoane care figuraseră în Anexele nr.23 respectiv nr.42 din legile anterioare în materie funciară, cărora le fusese reconstituit dreptul de proprietate, prin acordarea de despăgubiri, într-una dintre situaţiile prevăzute de lege, nici faptul că nu respecta prevederile HG nr. 890/2005, cu modificările ulterioare, nici faptul că suprafaţa solicitată (868 de ha) era mai mare decât cea deţinută de SCDA Şimnic pe raza comunei, respectiv 836 de ha. Mai mult, şedinţa din 5 august 2008, a Comisiei locale Şimnicu de Sus, a fost ţinută în prezenţa a 5 din cei 12 membri, stabiliţi prin Ordinul prefectului nr. 306/2006, procesul-verbal al şedinţei fiind semnat de Jana Fulga, noul primar al localităţii, deşi în vigoare era un ordin conform căruia preşedinte al comisiei locale era ex-primarul Constantin Staicu, acum consilier local.

***

Povestea este o nebunie totală, fiindcă asta s-a şi dorit, ca nimeni, la un moment dat, să nu mai înţeleagă ceva. Amestecându-se starile de fapt, adică cei care erau îndreptăţiţi la reconstituirea dreptului de proprietate, cu cei care nu erau îndreptăţiţi, şi asta prin ceea ce a făcut E. Marinescu, acum suspendat din funcţie, s-a ajuns la o harababură de nedescris. E. Georgescu şi E. Marinescu formau până mai dăeunăzi un tandem în golănii. De care se va pomeni multă vreme. Nimic din ceea ce a săvârşit E. Marinescu, în Prefectura Dolj, nu i-a fost străin lui E. Georgescu. Şi nici nu se putea altfel. Asta însemnând că, tot în tandem, trebuie să dea explicaţiile de rigoare, la DNA-Serviciul Teritorial Craiova, acolo unde E. Marinescu are mare căutare.

 

 

5 COMENTARII

  1. Felicitari pentru articol, domnule ziarist. Tineti-o tot asa, demascati toate nemerniciile clicii asteia nerusinate si fara nici un Dumnezeu. Eu citesc ziarul dumneavoastra pentru curajul, verticalitatea si adevarurile pe care le contine. Inca o data felicitari si tineti-o tot asa!

  2. JUDECĂTORIA Craiova s-a aflat într-o evidentă eroare atunci când a admis acțiunea SCDA Șimnic, care nu poate deține calitate procesuala și interes legitim. Mai mult sentința a fost pronunțată fără a se detine și solicita date cu privire la valabilitatea titlului legal cu care această suprafaţă de teren ar fi intrat în proprietatea statului pentru a-i fi astfel opozabile dispozitiile art.6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică a statului şi regimul juridic al acesteia, în condiţiile în care, în situaţia unor imobile aflate în domeniul public al statului, restituite în temeiul legislatiei din domeniul reconstituirii proprietății funciare, trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat a acelor suprafete de teren necesare reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar operează de drept ca efect al reconstituirii dreptului prin hotărârea de validare a Comisiei judetene de fond funciar.
    În acest caz instanța a comis un abuz de drept echivalent cu o nouă naționalizare fiind necesar necesar să se pronunțe după întreprinderea de verificări dacă suprafaţa de teren respectivă este înscrisă la Ministerul Finanţelor Publice în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.Prin acest fapt s-au încalcat grav prevederile CEDO precum și cele constituționale cu privire la proprietate, statul român urmând a suferi o nouă condamnare.Instanța craioveană a încălcat grav aceste prevederi, superioare ca forță juridică legislației naționale, care trebuie să fie elaborată și aplicată în raport de reglementările comunitare deoarece în mod similar s-a procedat și în acțiunile intentate cetățenilor îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate intentate cetățenilor din comuna Ghercești!

  3. articol scris pe banii lui vergica sovaila,suparat ca i s-au devoalat golaniile financiare ale lui fiu-sau,onor fost subprefectul de paie cristi sovaila.
    cantare mai bine ai scrie de vizita lui giugea @ sovaila la ministrul igas de saptamana aceasta si ce scaltoace au luat indivizii astia grobieni de la ministru.
    apropo de adi ghita…cantare intraba-l pe cristi sovaila cate miliarde i-a luat ca sa presteze anumite servicii.
    mai dihai ca alt spagar de profesie,adrian severin.
    o zi buna!
    ps. cantare,terenul de la melinesti iti spune ceva?

  4. Am mai spus, draga “simnicel” ! toti , absolut toti cei indreptatiti sa primeasca terenurile de pe raza Simnicului si Ghercestiului, uniti-va , fratilor , sau cel putin veniti sa facem impreuna toate demersurile posibile , catre Guvernul Romaniei, CERAND IMPERATIV , o comisie guvernamentala , dcin care , la fel de imperativ, sa avem reprezentantii oamenilor chiar fara drept de semnatura sau vot, ci pur si simplu , sa vegheze si sa coopereze la stabilirea adevarului , pt. ca aici, “pute” extrem de rau, mai ceva decat la golirea unei haznale !! Toti smecherasii cu zeci si zeci de ha aduse mai de prin toate partile judetului, trebuiesc anulati ca suprafete transferate si , cei ce au “regizat” aceste inginerii funciare, incepand cu Prefectura Dolj, sa fie pedepsiti in consecinta !! De-alde Piturca, Cristescu ,Mihnea Stanoiu si alti multi altii din administratie , trebuiesc pusi la zid !! Dar , repet, daca nu vreti sa fi-ti ajutati, nu puteti face singuri acest lucru pt. ca sunt interese mari si implicatii la fel de mari !!!

  5. Pt. dan i sopoteanu!Care Guvern d-le? Asta mai e Guvern? Justiția unde o mai fi? S-a legat la ochi și se face că nu vede și că nu aude!Și unii și alții sunt la fel de vinovați!Ce se întâmplă nu e decât o reglare mafiotă de conturi și o luptă surdă pentru niște terenuri care nu le aparțin și nu le-au aparținut vreodată acestor samsari imobiliari!Numai justiția e chemată să facă lumină! Ce se întâmplă la Șimnic se întâmplă și la Fundulea și în alt…fund de țară!Să vedem ce o să zică și UE care stă cu ochii pe noi!

Comments are closed.