Într-un fel, dar încredinţat, contra curentului, fiindcă războiul din Ucraina a ranforsat nu slăbit Alianţa atlantică, ceea ce nu anticipa Moscova, Emmanuel Macron a relansat discuţia privind reducerea dependenţelor Europei, în materie de apărare şi energie. Readucând în discuţie, marţi, la Haga în Olanda, chestiunea autonomiei strategice, cunoscută sub numele de „doctrina Macron” (are paternitatea acesteia), faţă de care există multă reticenţă, Emmanuel Macron relua de fapt o discuţie începută în avion la revenirea în ţară după vizita în China. Mai clar, după cum notează Politico, în timp ce tensiunile sino-americane se accentuează, preşedintele francez a pledat pentru independenţă faţă de poziţiile americane, din dorinţa evitării unei eventuale antrenări în confruntarea Chinei cu Taiwanul. Evident imediat s-a reambalat, într-o nouă ţiplă, o declaraţie deloc simpatică, datând din noiembrie 2017, când în „The Economist” invoca „o moarte cerebrală a NATO”, care nu i-a făcut deloc bine. În fine dacă Emmanuel Macron cere ca Europa să nu urmeze SUA, Germania şi Cehia au şi răspuns imediat că ele vor îmbrăţişa reciproca acestei atitudini. Şi dacă Franţa se vrea independentă, UE este 100% atlantistă. În China, unde s-a aflat pentru trei zile, în dorinţa mărturisită de a-l convinge pe omologul său de la Beijing, Xi Jinping, de a evita orice decizie funestă vizând susţinerea militară a Moscovei, Emmanuel Macron n-a obţinut mare lucru. Mai degrabă, în acest plan al discuţiilor, n-a obţinut nimic. Reacţiile imediate, apărute în spaţiul public au fost diferite. Donald Trump, de pildă l-a acuzat pe preşedintele francez, pe canalul Fox, de „pupatul în fund” al lui Xi Jinping. Deloc paradoxal, administraţia Biden a căutat să dedramatizeze lucrurile, declarând că SUA întreţin „o relaţie bilaterală formidabilă cu Franţa”. Elysee a apărat, cum era şi firesc poziţia preşedintelui francez, estimând că Europa „trebuie să aibă puterea de a avea o voce singulară”. Ce a înţeles Emmanuel Macron din discuţiile avute, timp de 6 ore cu Xi Jinping, este că şi China şi Rusia se pregătesc de o nouă redistribuire de cărţi şi lumea se redivide în două blocuri hiperputernice: SUA şi aliaţii, de o parte, lumea multipolară de cealaltă. Instituţiile internaţionale se vor „gripa” şi deja Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a renunţat să organizeze dialogul Est-Vest. La Naţiunile Unite, în Consiliul de Securitate, nu se mai întrevede nicio înţelegere între „naţiunile aliate”, pe de-o parte, China şi Rusia pe de altă parte. Emmanuel Macron a înţeles poate mai bine decât cei care îl blamează că „amiciţia eternă” dintre Rusia şi China, la nivel declarativ, are şi ceva acoperire. Liderul de la Elysee vrea o autonomie strategică în relaţiile internaţionale a Europei. Vrea Europa ca actor strategic. La rândul lor, strategii americani estimează că singurul mijloc de a conserva, pe cât este posibil unipolaritatea, în faţa eforturilor sino-ruse de a pune în loc multipolaritatea, este păstrarea unităţii europene. Decuplarea Rusiei, care între altele era un partener comercial solid, a făcut posibilă apariţia tandemului Moscova-Beijing. Beijingul se poziţionează deja ca superputere diplomatică şi la un asemenea rol jinduieşte şi Parisul. Discuţiile lui Macron au fost sincere şi nu este deloc un impostor, dorinţa sa exprimată rezultând din eventualele presiuni americane privind Taiwanul. China Daily, un cotidian oficial în limba engleză, a salutat opoziţia la un nou război rece în timp ce Global Times a scris că este irealistă plasarea Franţei alături de China, în cazul unui conflict cu SUA. Cât priveşte iluzia unei autonomii strategice, cum scrie şi Politico, aceasta trebuie să înceteze, fiindcă europenii nu sunt capabili să înlocuiască americanii în locul de furnizor de securitate. „Doctrina Macron” rămâne aşadar doar un deziderat al Parisului, fiindcă Europa şi SUA îmbrăţişează valori comune şi sunt legate prin NATO.
