Poliţiştii de frontieră de la Bechet au descoperit un ITP fals

0
462

Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Bechet au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, un document tip talon de inspecție tehnică periodică fals total.

FOTO:arhivă

 Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Bechet, judeţul Dolj, au oprit, pentru control pe raza localității Ostroveni, din județul Dolj, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean român, în vârstă de 32 de ani. “Cu această ocazie, din studiul documentelor prezentate de către șofer, colegii noștri au constatat că documentul tip talon de inspecție tehnică periodică este fals total, deoarece nu întrunește elementele unui document autentic. Ulterior, au fost efectuate verificări în bazele de date, de unde a rezultat că autoturismul nu figurează ca având inspecție tehnică valabilă. În cauză, față de șofer se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de,, uz de fals”, faptă prevăzută de art. 323 din Codul Penal”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al STPF Dolj .