Endava deschide un nou birou în Craiova și consolidează ElectroPutere Parc drept cel mai mare hub IT din Oltenia

0
694

Grupul francez de real estate Catinvest anunță consolidarea ElectroPutere Parc ca principal centru de inovație și tehnologie din Oltenia, odată cu inaugurarea noului spațiu de birouri al companiei britanice de servicii software Endava, care ocupă o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, la etajul 2 al clădirii A. Gradul de ocupare a clădirii A din complexul ElectroPutere Parc depășește astfel 95%, Catinvest investind continuu în crearea unor medii de lucru productive și colaborative pentru angajați, oferind facilități la cele mai înalte standarde, cu accent pe siguranță și flexibilitate.

Craiova devine un centru din ce în ce mai important pentru proiectele de dezvoltare IT, principalul atu al Capitalei Olteniei fiind forța de muncă bine pregătită în domeniul IT, la care se adaugă prezența unui mediu de afaceri competitiv și stabil și existența unui aeroport internațional. Pe lângă Endava, prezentă cu operațiuni în Craiova din aprilie 2021, și companii precum Hella, Ubisoft sau Operative au semnat contracte de închiriere cu grupul imobiliar francez Catinvest, care deține și administrează ElectroPutere Parc.

Noul spațiu Endava dedicat profesioniștilor IT din Craiova, inaugurat pe 9 martie, acoperă specializări precum dezvoltare software, testare software, management de proiect, management al aplicațiilor, analiză de business, plus departamentele conexe. Compania are acum peste 3.500 de angajați în România, care lucrează pentru diverși clienți din industrii precum procesare de plăți, servicii financiare, TMT (Tehnologie, Media si Telecom) sau logistică. La nivel internațional, Endava avea la 31 decembrie 2022, peste 12.100 de angajați în birourile din Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, America de Nord și Europa Centrală și de Vest și centre de livrare în Argentina, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Columbia, Croația, Malaezia, Mexic, Moldova, Macedonia de Nord, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Uruguay și Vietnam.

„Deschiderea acestui birou face parte din strategia noastră de a ne dezvolta constant, la nivel de business și pe plan local, dar și de a acoperi nevoile colegilor din echipă. Spațiul din ElectroPutere Parc oferă multiple facilități, atât pentru lucrul individual, cât și în echipă, încurajând creativitatea și colaborarea, iar zonele de relaxare permit atât de necesarele momente de respiro. Locația îmbina valorile companiei cu un touch local, prin design-ul ce scoate în evidență locuri specifice zonei, cum sunt Parcul Romanescu, Uzina de la ElectroPutere, Uzina Oltcit sau fotbalul”, spune Călin Constantinov, Location Lead Endava Craiova.

Mai departe, planurile de dezvoltare ale Catinvest includ spații de retail, birouri și alte servicii precum spații de co-working sau de tip apart-hotel, cu un buget total de investiții de aproape 60 de milioane de euro în următorii 2-3 ani, contribuind la dezvoltarea regiunii.

„La Catinvest, obiectivul nostru este să dezvoltăm permanent ElectroPutere Parc, oferind locuitorilor din zonă și business-urilor locale un hub extrem de bine poziționat și foarte accesibil pentru activități profesionale și de shopping, restaurante și agrement. Suntem foarte mândri că firme internaționale de IT precum Endava, Hella, UbiSoft și Operative au ales ElectroPutere Parc pentru a-și amplasa centre de dezvoltare în Craiova. Sunt convins că potențialul ElectroPutere Parc ca principal hub IT al regiunii Oltenia va crește în viitorul apropiat și de aceea lucrăm deja la o nouă clădire mixtă, care va aduce încă 17.000 de metri pătrați de spații de birouri clasa A”, a declarat Bertrand Catteau, președintele Catinvest Group.

Grupul francez de real estate Catinvest, care deține și administrează ElectroPutere Parc, mai deține și administrează alte câteva centre comerciale din România – galeriile comerciale Carrefour Orhideea și Cora Pantelimon din București și Carrefour TOM din Constanța – precum și din Europa de Est – Auchan Savoya Park din Budapesta și Tesco Borska Pole din Plzen. Catinvest activează, totodată, pe piața rezidențială și comercială din Franța. În total, Catinvest deține și administrează peste 525.000 de metri pătrați de spații în Franța și în Europa de Est.