Poliţiştii, alături de preşcolari

0
279

Astăzi, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară și Serviciului Rutier Dolj au desfășurat activități educative în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit „Tudor Vladimirescu”, din municipiul Craiova.

Poliţiştii le-au prezentat copiilor regulile de circulaţie şi importanţa abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimente rutiere. Într-o modalitate interactivă, celor mici le-au fost prezentate indicatoarele de circulație cele mai des întâlnite “trecerea de pietoni”, “pistă pentru bicicliști”, “STOP”, explicându-le semnificația și importanța fiecărui indicator în parte, precum şi modul de funcţionare al semaforului pentru pietoni sau pentru mașini. Astfel, copiii au învățat că trebuie să traverseze strada doar pe ,,zebră” sau pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, să se asigure de fiecare dată și să nu alerge pe trecerea pentru pietoni pentru a fi în siguranță. De asemenea, pentru prevenirea violenței în unitățile de învățământ, copiilor le-au fost prezentate modalitățile de rezolvare a unor conflicte pe cale amiabilă și cât de important este să fie toleranţi și să-i trateze pe cei din jur cu respect. Astfel, copiii au înțeles că unul dintre cele mai importante drepturi pe care le avem este dreptul de a nu fi discriminați, dar totodată şi responsabilitatea de a nu-i discrimina pe ceilalți.