Întrevederea prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă cu ambasadorii statelor membre UE acreditați în România

0
254

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut ieri, 23 februarie 2023, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre UE acreditați în România. Discuțiile au fost găzduite de Ambasada Suediei la București, în contextul deținerii de către această țară a Președinției rotative a Consiliului UE.

Premierul Ciucă a prezentat evoluțiile din ultimele 12 luni, punând accentul și pe contextul creat de războiul Rusiei în Ucraina, de la debutul căruia  se va marca un an. Șeful Executivului a subliniat evoluțiile economice din România, evidențiind rolul jucat de rata ridicată a investițiilor și a absorbției fondurilor europene  în menținerea unei creșteri economice de 4,8%, în contextul complicat generat de războiul din vecinătate, creșterea prețurilor la energie, redresarea  lentă a lanțurilor valorice perturbate în perioada pandemiei Covid-19. Totodată, premierul a subliniat importanța calității mediului investițional din România și a impactului pozitiv al reformelor implementate, inclusiv  a celor pregătite în contextul PNRR. A apreciat prezența investițiilor europene, încurajând creșterea acestora și  atenta considerare a oportunităților oferite de România.

Prim-ministrul Ciucă a reamintit că aderarea României la Schengen rămâne o

prioritate. A arătat că va fi continuată acțiunea politică și diplomatică, pe toate canalele, în vederea identificării soluțiilor concrete pentru finalizarea cu succes  a aderării României la Schengen. A mulțumit pentru sprijinul instituțiilor europene și largii majorități a  statelor  care au votat în favoarea extinderii Schengen cu România.

Premierul a prezentat măsurile luate de România în sprijinul Republicii Moldova și Ucrainei. De asemenea, a subliniat importanta consolidării Flancului Estic al NATO și a reiterat convingerea că aderarea efectivă a Finlandei și Suediei la NATO vor contribui la întărirea securității Alianței în ansamblul său.