Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 27 februarie 2023, lansarea volumului „Simbolismul în literatură și artă”, al autoarei Sofia-Lavinia Cercel.
Evenimentul va avea loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 17.00, în prezența invitaților: prof. univ. dr. habil. Cătălin Ghiță, lect. univ. dr. Mihai Ene și dr. Maria Cristina Gelep.
Volumul „Simbolismul în literatură și artă” a apărut în colecția Studia doctoralia a Editurii Universitaria și are la bază teza de doctorat a autoarei.
„Lucrarea elaborată de Sofia Cercel își propune și, în mare parte, reușește să ofere un tablou sinoptic al curentului simbolist în literatura și arta secolului al XIX-lea din Franța și din Anglia. Corpusul de texte asupra cărora se aplică demersul comparatist al autoarei include opere ale unor scriitori precum: Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Stéphane Mallarmé, Arthur Rimbaud (din simbolismul francez), respectiv George Moore, Ernest Dowson, Arthur Symons (din simbolismul englez). Utile secțiuni sunt dedicate artiștilor simboliști, mai ales grupărilor de la Le Chat Noir, The Yellow Book și The Savoy, precum și distinsului grafician și pictor englez Aubrey Beardsley.
Structural, cartea cuprinde două capitole principale, cărora li se adaugă o Introducere și o Concluzie. Această structură clasică, binară, conferă elasticitate argumentației și relevă cu claritate diferențele de abordare dintre subsecțiunile sintetice și cele analitice. Primul capitol, intitulat „Istoricul curentului simbolist”, circumscrie la nivel teoretic datele problemei critice a curentului simbolist, abordând conceptul diacronic și situându-l, în buna tradiție istoristă, în contextul bine articulat intelectual și bine delimitat cultural al celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Al doilea capitol, denumit „Simbolismul englez”, este mai mult decât un simplu studiu de caz. Aici, autoarea își poate da adevărata măsură exegetică, abordând cu aplomb teme puțin studiate în critica de specialitate autohtonă.
Avem deci în față o sinteză concentrată a simbolismului franco-englez, în care profesori și studenți deopotrivă vor descoperi un instrument de lucru extrem de folositor în munca lor intelectuală.” – prof. univ. dr. habil. Cătălin Ghiță
Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”