Djokovic a câştigat pentru a zecea oară Australian Open

0
312

Sârbul Novak Djokovic (35 de ani) a câştigat pentru a zecea oară Australian Open, după ce s-a impus în finala cu grecul Stefanos Tsitsipas, în trei seturi, scor 6-3, 7-6, 7-6, după 2 ore şi 55 de minute de joc. Djokovic a reuşit cu acest prilej să egaleze recordul de titluri de Mare Şlem, 22, deţinut de Rafael Nadal, şi totodată să revină pe primul loc în ierarhia ATP.

Deşi a avut în timpul setului doi un conflict de la distanţă cu antrenorul său, croatul Goran Ivanisevic, a fost numai o refulare a sârbului, pentru a se motiva într-un moment în care Tsitsipas era în revenire. Novak şi Goran s-au îmbrăţişat la final, sârbul izbucnind în plâns, după ce anul trecut nu a putut juca la turneul său favorit, fiind interzis în Australia, deoarece nu era vaccinat anti-COVID 19.

“Nole” mai are şapte trofee la Wimbledon, trei la US Open şi două la Roland Garros plus şase victorii la Turneul Campionilor şi medalia de aur la JO din 2008.

Tsitsipas (24 de ani, locul 4 ATP) pierde a doua sa finală de Mare Şlem, după cea de la Roland Garros 2021, cedată tot în faţa lui Djokovic, după ce grecul a avut atunci 2-0 la seturi.