Curs de pregătire pentru cadrele didactice, intitulat ”Politici de reciclare în UE și România”

0
299

Asociația CEDRU – Centrul de Excelență pentru Dezvoltarea Resurselor Umane organizează, vineri,27 ianuarie 2023, începând cu orele 14.30, la Sala Erasmus a Liceului Teoretic ”Henri Coandă” din Craiova, cursul de pregătire pentru cadrele didactice, intitulat ”Politici de reciclare în UE și România”.

Cursul este înscris în calendarul de activități al proiectului european EcoShades, care se derulează în perioada 01.11.2022-31.12.2023 și este co-finanțat din fonduri europene prin Consorțiul de ONG-uri din Piedmonte, în cadrul proiectului cadru “Mindchangers – Regions and youth for Planet and People” (CSO-LA/2020/415-010).

Parteneri în acest proiect sunt Liceul Teoretic ”Henri Coandă”, instituție în cadrul căreia se implementează activitățile, precum și Asociația ”Comunități pentru Tineret”, organizație care, prin reprezentanții săi, asigură consultanță pe parcursul implementării activităților înscrise în proiect.

Grupul-țintă este format din 12 cadre didactice de la Liceul Teoretic ”Henri Coandă”.