La volei, Craiova întâlneşte Steaua şi Rapidul

0
337

Echipele de volei ale Craiovei joacă sâmbătă, pe teren propriu, în Sala Polivalentă, meciuri de campionat. Voleibalistele de la SCMU întâlnesc Rapidul, de la ora 16.30, în timp ce băieţii lui Dan Pascu intră în luptă cu Steaua, de la ora 18.30.

„Sâmbătă jucăm cu Steaua, suntem apropiaţi în clasament ca punctaveraj. Din punct de vedere al imaginii, este un meci aşteptat de toată lumea, un derbi. Pentru mine este un meci normal, pe care l-am pregătit aşa cum o facem mereu. Le cer jucătorilor maximum de seriozitate, indiferent de adversar şi aştept din partea lor să joace cel mai bun volei, să dea dovadă de spirit de luptă, iar încrederea să fie la locul ei. Avem o echipă bună, dar şi Steaua e la fel. Diferenţa o va face puterea de luptă. Nu ne sperie nicio echipă, aşa că aşteptăm cu nerăbdare acest meci. Vreau să facem un meci bun, să câştigăm, pentru că victoria se simte altfel când e obţinută în faţa unor echipe puternice“, a declarat antrenorul echipei masculine de volei a Craiovei, Dan Pascu.

Marius Măcicăşan, antrenorul voleibalistelor Craiovei, spune că indisponibilităţile pe care le are în lot îl fac pesimist în privinţa duelului cu Rapid.

„Nu pot să-mi fac multe speranţe, pentru că nu avem o situaţie prea bună la echipă. Avem mai multe fete indisponibile, au fost bolnave săptămâna trecută, au avut această gripă care tot umblă prin aer în ultima vreme, iar acum ne revenim din punct de vedere fizic. De aceea nu pot spune că vom face ceva extraordinar, dar vom încerca să jucăm bine. Ne interesează să ajungem într-o formă bună pentru meciul cu CSM Bucureşti, de săptămâna viitoare. Avem un culoar bun în retur. Pe cele două echipe cu care ne luptăm pentru accederea în play-off le vom întâlni acasă şi totul va depinde de noi. Nu mă mulţumeşte numărul de puncte obţinute în tur. Targetul nostru era să luăm 12 puncte, dar ne-am ales cu 10, aşa că avem de tras acum“, a declarat Marius Măcicăşan.