PE cere ca cei responsabili de încălcări ale drepturilor omului să fie supuși sancțiunilor UE, iar Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice să se afle pe lista UE a organizațiilor teroriste. |
Disprețul flagrant al regimului iranian față de demnitatea umană și aspirațiile democratice ale propriilor cetățeni, precum și sprijinul oferit de acesta Federației Ruse „obligă UE să își modifice poziția față de Iran”, se arată într-o rezoluție adoptată joi. Eurodeputații cer UE să își extindă lista de sancțiuni pentru a include toate persoanele și entitățile responsabile de încălcări ale drepturilor omului și membrii familiilor acestora, inclusiv liderul suprem Ali Khamenei, președintele Ebrahim Raisi, procurorul general Mohammad Jafar Montazeri, precum și toate fundațiile („bonyads”) care au legături cu Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRCG). De asemenea, aceștia solicită Consiliului și statelor membre să adauge IRGC și forțele sale subsidiare, inclusiv miliția paramilitară Basij și Forțele Quds, pe lista UE a organizațiilor teroriste. Orice țară în care IRGC desfășoară operațiuni militare, economice sau informaționale ar trebui să rupă și să scoată în afara legii legăturile cu această agenție. Cei responsabili de uciderea protestatarilor trebuie aduși în fața justiției Parlamentul condamnă în termenii cei mai fermi condamnările la moarte și execuțiile protestatarilor pașnici din Iran și solicită autorităților iraniene să pună capăt represiunii împotriva propriilor cetățeni. Deputații cer autorităților Republicii Islamice să asigure eliberarea imediată și necondiționată a tuturor protestatarilor condamnați la moarte, și condamnă faptul că procedurile penale și pedeapsa cu moartea au fost instrumentalizate de regimul iranian pentru a elimina opoziția și a pedepsi cetățenii pentru că își exercită drepturile fundamentale. Cei responsabili de uciderea a sute de protestatari trebuie aduși în fața justiției, spun aceștia. Ajutor militar iranian pentru Rusia și represiune împotriva diasporei Rezoluția solicită „extinderea măsurilor restrictive” împotriva Iranului, deoarece acesta continuă să furnizeze vehicule aeriene fără pilot și intenționează să furnizeze rachete sol-sol Rusiei. În cele din urmă, eurodeputații își exprimă profunda îngrijorare cu privire la represiunea transnațională structurală desfășurată de autoritățile Republicii Islamice, care include spionajul și asasinatele împotriva diasporei iraniene care trăiește în UE. Aceștia solicită UE și statelor membre să îi protejeze mai ferm pe cei afectați împotriva unei astfel de represiuni. |
Dar despre drepturile romanilor din Bucovina ,nu se ocupa PE, doamna Bulugean ? Romanii din Bucovina sunt pe pamantul lor de vreo 2000 de ani! Ucraina a primit in dar acest pamant romanesc de la cei cu care se razboiesc actualmente si , incalca numeroase drepturi ale cetatenilor,,ucraineni” din Bucovina! Cat privesc ,,sanctiunile” mi se par un fel de frectie la picior de lemn! UE si PE, imping idioteste la formarea unei uniuni extrem de puternice care va pune cu botul pe labe toate popoarele europene prin crize de tot felul! Nimeni nu vede ca Rusia, China, Iran si alte state incep sa se alieze? Ce fac parlamentarii nostrii europenei acolo, la Bruxelles, doamna Bulugean? De ce ajuta si ei ca lumea sa fie un teatru planetar al dezastrului? Nimic! Ba nu, am gresit! Ridica mana si voteaza toate propunerile idioate ca membrii Marii Adunari Nationale, la congresele PCR! Ridicatul mainii a devenit un automatism la parlamentarii,,europeni” din Romania! Nu credeti ca le-ar trebui un psiholog sau un psihiatru?
,,PressTv” vine in replica parca pentru articolul doamnei Bulegean cu articolul,, Barbatul afro-american care nu aputut plati o cautiune de 100 de dolari intr-o inchisoare din SUA ,a murit de foame:proces”. Deci aici nimeni nu se ambaleaza cand unui cetatean american cu probleme psihice( tulburare bipolara si stress de tulburare post- traumatica) si considerat de isteata politie sau justitie americana drept terorist pentru ca mimat cu degetul spre ei, i s-au confiscat medicamentele si l-au lasat sa-si mance fecalele! Desigur, ,,Press Tv nu e credibil pentru europarlamentarii nostrii insa vestea este preluata dintr-un ziar newyorkes,,Newsweek”. Cum sa-si critice Parlamentul UE stapanul american care ii da peste bot imediat ce-l deschide. Sa-i crticam pe aia care nu sunt cu noi! Doaman Marga Bulugean nu are voie sa scrie decat ceea ce i se dicteaza; propaganaga contra Iranului, Rusiei, Chinei, Coreii de Nord si alti faliti care nu sunt demni de a fi parte a natiunilor lumii! Albert Camus,jurnalist si el , precum doamna Bulugean , a scris in 1951 in ,,Omul revolta” urmatoarele;,, Fascismul , inseamna dispret. Invers,orice forma de dispret, daca intervine in politica,prepara sau instaureaza fascismul”! Desigur una e sa te numesti Camus si alta e sa scrii despre ce nazbataii mai nascocesc rinocerii din PE! Scuze ,doamna Bulugean, comentez si eu ca orice om care nu intelege de ce dreptatea trebuie sa fie numai a UE, a SUA sau NATO!
Va cer scuze pentru greselile de ortografie!
Comments are closed.