Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită la Școala ANGHELOS printr-un atelier de educație creativă, sub genericul “Eminescu, prietenul copiilor”, organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia AMAN” și Teatrul pentru copii și tineret COLIBRI.
Evenimetul a fost dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani, dar și părinților acestora. Participanții au fost întâmpinați cu o expoziție itinerantă de carte eminesciană, care a cuprins volume ce fac parte din colecțiile Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia AMAN”.
În timp ce copiii au descoperit basmul lui Mihai Eminescu “ Făt Frumos din lacrimă” și au confecționat din ață principalele personaje ale acestuia, părinții lor au fost invitați la un ceai și un dialog privind perspectivele educației, în contextul actual.
“La Anghelos cultivăm entuziasmul pentru învățare, iar mersul la școală este o bucurie. Prin intermediul programelor noastre susținem elevii să-și dezvolte abilitățile sociale, cognitive și emoționale, pentru a fi împliniți și fericiți, pornind de la premisa că Adevărul este Cunoaștere, iar Cunoașterea este Lumină!” a precizat Elena Stănulică, co-fondatorul Școlii Anghelos.
La eveniment au luat parte reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Dolj, ai Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia AMAN și mass media.
Toți copiii participanți au primit carduri de acces la Biblioteca Județeană, precum și invitații gratuite la spectacolul “Fata babei și fata moșneagului” susținut de Teatrul COLIBRI.
Școala Primară ANGHELOS este autorizată de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) pentru ciclul primar și face parte din rețeaua școlară a Inspectoratului Scolar Județean Dolj.