La început de an, 175 de persoane au fost luate sub supraveghere , prin măsuri preventive, de Poliţia Română

0
304

În perioada 30 decembrie 2022  – 5 ianuarie a.c., în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost luate în supraveghere 175 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive.În acest moment, peste 51.000 de persoane sunt înscrise în Registrul naţional automatizat al celor care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

FOTO:arhivă

Conform datelor Poliţiei Române,  față de 29 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, iar față de 146 de persoane control judiciar. În prezent, se află în supraveghere 11.405 persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.532 se află în arest la domiciliu, 9.849 se află sub control judiciar, iar față de 24 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune. Sumele stabilite de organele judiciare prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune dispuse în anul 2022 sunt de 3.450.500 de euro și de 310.000 de lei. La data de 5 ianuarie 2023, existau 51.141 de persoane înscrise în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, pentru care structurile Poliției Române desfășoară activități de supraveghere, conform Legii nr. 118/2019.