La nivelul ITM Dolj, 30 de autorizaţii de operaţiuni cu articole pirotehnice, eliberate până în prezent

0
317

Având în vedere că în perioada sărbătorilor de iarnă se înregistrează o creștere semnificativă a comerțului cu articole pirotehnice, precum și cazurile frecvente de vătămări corporale produse prin utilizarea articolelor pirotehnice de către copii sub vârsta de 18 ani înregistrate în anii anteriori, Inspecția Muncii desfășoară in perioada 05.12.2022-06.01.2023 Actiunea Națională de control pentru verificarea modului in care se respecta prevederile legale la comercializarea şi depozitarea  articolelor pirotehnice. Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a eliberat, până în prezent, 30 de autorizaţii pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice.         

La nivelul I.T.M. Dolj, până la 23 decembrie a.c., au fost eliberate 30 autorizaţii pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, din care 16 spații de comercializare a articolelor pirotehnice. Facem precizarea că în aceste spații se pot comercializa doar articole pirotehnice din categoria F1,T1 și P1 și doar persoanelor care au împlinit 18 ani.  În perioada 05.12.2022-23.12.2022, în urma verificărilor efectuate de către inspectorii  ITM Dolj,  împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj au fost identificate mai multe deficienţe la operatorii care comercializează articole pirotehnice.

Principalele deficienţe constatate :

– articole pirotehnice care nu aveau inscripţionate în limba romană categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie;

– lucratorii  nu erau special instruiti pentru activitatea de manipulare si comercializare a articolelor pirotehnice.

Pentru aceste deficiente au fost dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, din care o amendă în valoare de 8.000 lei”, a precizat Cătălin Mohora, inspector – şef al ITM Dolj.