70.000 de euro pentru a sprijini 15 organizații non-guvernamentale și peste 250 de copii și familii din comunități defavorizate

0
239

Genesis Property, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri de clasa A din România, se implică în susținerea comunității și donează peste 70.000 de euro în luna decembrie pentru a sprijini 15 organizații non-guvernamentale și peste 250 de copii și familii din comunități defavorizate. Genesis Property susține astfel inițiative dezvoltate de ONG-uri din România prin care aduc bucurie copiilor vulnerabili și persoanelor cu dizabilități în perioada sărbătorilor, susțin nevoile copiilor din centre comunitare pe tot parcursul anului 2023 sau contribuie la facilitarea accesului la educație, ca parte a misiunii de a crea un viitor mai bun în societate.

În parteneriat cu Asociația Ana și Copiii, Genesis Property a luat în grijă 10 copii din Centrul Comunitar Ana și Copiii pe tot parcursul anului 2023, susținând cheltuielile lunare pentru nevoile de bază și educația acestora, și a contribuit la achiziția de haine de iarnă pentru 50 de copii defavorizați din Centrul Comunitar Urlați din județul Prahova. Totodată, alături de Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic – Filiala București, compania a susținut asigurarea de pachete cu alimente pentru sărbători pentru 165 de familii în nevoie.

În sfera educației, Genesis Property a încheiat un parteneriat cu SOS Satele Copiilor, prin care au fost înființate Bursele Genesis Property pentru susținerea educației a 12 copii și tineri talentați în 2023. Iar pentru a face o diferență acolo unde este cel mai mult nevoie, compania susține în decembrie acțiuni cu impact social în diverse zone dezvoltate de ONG-uri sau inițiative precum Maria Beatrice, Help Autism, MAME, Casa Bună, Blondie, Copacul cu Fapte Bune, La primul bebe, ALUZIVA, Magic, Motivation, Volens – Patrula de Reciclare sau Bookland.

„Contribuția la crearea unei societăți mai bune și mai echilibrate se află în ADN-ul nostru ca oameni în primul rând, și în cadrul echipei Genesis Property în al doilea rând. Fiecare dintre noi are o datorie morală în a-i ajuta pe ceilalți din jurul nostru, care au nevoie de susținere, în ideea de a crea un viitor mai bun pentru toți oamenii. Această gândire se înscrie și în strategia echipei noastre, de a susține și crea comunități de oameni valoroși, care înțeleg importanța acțiunilor cu impact social pozitiv”, a declarat Liviu Tudor, fondatorul Genesis Property și președintele European Property Federation.

Susținerea comunităților defavorizate și contribuția la crearea unei societăți mai bune fac parte din strategia amplă de responsabilitate socială a Genesis Property. Compania se implică în crearea de oportunități pentru tineri și în reducerea impactului asupra mediului, urmărind să creeze un viitor sustenabil în societate prin tot ceea ce face.