Sâmbătă, 17 decembrie 2022, începând cu ora 17:00, Asociația Dincolo de azi împreună cu Departamentul de Studii Anglo Americane și Germane al Facultății de Litere, Universitatea din Craiova organizează cea de-a doua ediție a Târgului Caritabil de Crăciun ,,WHAT’S YOUR SUPERPOWER THIS CHRISTMAS?”
Evenimentul, care se desfășoară la Hotelului Restaurant ROYAL Craiova, are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii internați în secțiile de Oncopediatrie și de Neonatologie ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova. Parteneri ai asociației, copii și părinți deopotrivă vor confecționa decorațiuni de Crăciun și vor pregăti alte surprize festive. Invitații se vor putea bucura de oricare dintre acestea în beneficiul copiilor pe care Asociația dorește să-i ajute. Evenimentul include și un concert susținut de colaboratori și invitați ai Asociației.